Sport
Interviu cu vocea stadionului lui CFR: „Nu poți face asta dacă nu susții echipa!”
Pentru fanii lui CFR Cluj care obișnuiesc să-și susțină favoriții de pe stadion, Ștefan Tărăboanță (23 de ani) a devenit parte din fenomenul întâlnit în Gruia.
Ștefan Tărăboanță, crainicul stadionului lui CFR Cluj | Foto: Ana GREAVU / monitorulcj.ro
De doi ani, tânărul originar din Suceava venit la facultate la Cluj este crainicul stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”. Ce-l face, însă, special pe Tără față de alții care practică această meserie?
Tânărul nu este doar o simplă voce care prezintă echipele de start înaintea meciului, anunță golurile iar la final îi salută pe spectatori. Stilul său ușor sud-american l-a apropiat rapid de suporteri, care îl pot vedea pe toată suprafața gazonului înaintea partidei alături de Cefi, mascota clubului.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru monitorulcj.ro, el a povestit cum și-a descoperit vocația către această meserie, cum a ajuns să lucreze pentru CFR, dar și ce sacrificii ar face pentru echipă în cazul în care ar avea probleme sau ar juca în ligile inferioare.
„Dragostea pentru echipă nu se termină la fluierul final”
Cum ai descoperit meseria aceasta de crainic?
A fost o aliniere de planete. Lucram la radio, la Napoca FM, și aveam patru ascultători: managerul, să nu zic vreo prostie, părinții mei iar al patrulea s-a nimerit să fie un membru în cadrul staff-ului de aici care îmi prindea emisiunea când era în mașină. Iar în momentul în care s-a ridicat problema de a avea un nou crainic, mi-a scris și am venit.
Ai acceptat instant?
Da, îți dai seama.
Ești și fanul lui CFR, dacă nu greșesc.
Da.
Dar tu ești din Suceava. Cum a început pasiunea pentru CFR?
Știu că nu pare pe mine, dar am numai 23 de ani. Aveam șapte ani când CFR-ul luase primul titlu, atunci făceam trecerea de la Cartoon Network la Digi Sport. Fiind boom-ul ăla de început, 2008-2010-2012, îți dai seama că m-am atașat. Eu fiind din Suceava, nu avem fotbal la un nivel ridicat, iar fiecare copil de la bloc se ducea înspre o echipă. Întotdeauna mi s-a părut că CFR-ul este alt material.
În general, copiii când sunt mici, poate și cum văd la tații lor, țin cu Steaua, cu Dinamo, cu Rapid.
Da, dar eu am mers către CFR pentru că pur și simplu m-a atras echipa. Nu pot să-ți explic de ce.
Îți mai amintești primul meci văzut?
Da, cu AS Roma, 2-1 pe Olimpico, cu dubla lui Culio. Culmea, traseul meu în viață m-a îndepărtat apoi de fotbal. La 13 ani, începi să ai alte priorități în viață. În perioada liceului doar verificam cine ia campionatul și cine joacă în Europa. Culmea, de fiecare dată era CFR-ul. Când am venit la facultate în Cluj, mi-am dat seama că sunt în același oraș cu echipa care îmi plăcea mie în copilărie. Când au luat titlul, în 2020 la Craiova, eu eram pe la Cetățuie iar acolo era plin de torțe vișinii. Am coborât, am ajuns la 7 străzi unde toată lumea era strânsă și atunci s-a reaprins pasiunea.
E mai ușor să-ți faci misteria de crainic pentru echipa pe care o simpatizezi?
Da, clar. Nu poți face meseria asta dacă nu susții echipa. Nu poți dacă ești fanul altei echipe. Dragostea pentru echipă nu începe cu două ore înainte de meci când vin la stadion și nu se termină la fluerul final. Probabil că suporterii observă asta la mine. Să știi că uneori merg și în deplasări, când îmi permite timpul.
Îmi amintesc că am fost la Botoșani, când era Mandorlini antrenor. Erau minus 20-25 de grade afară, eram înghețat, la finalul meciului aveam țurțuri la nas. Tatăl meu a plecat în mașină după jumate de oră, eu am rămas până la final, nu aveam cum să plec.
„Dacă ai spirit, îl ai și cu Buzău, și cu Lazio”
Am văzut că ai stilul ăsta un pic sud-american. Și când prezinți echipele, și când anunți golul emani o energie aparte.
Energie pe care o iau de la suporteri de fiecare dată. Când te vezi pe gazon, cu suporterii lângă tine, simți că ei sunt cu tine, ei simt că tu ești cu ei și se formează o conexiune, n-ai cum să nu te ridici la înălțimea așteptărilor.
Îți mai amintești primul meci?
A fost acel meci pierdut cu Farul, ultimul al lui Dan Petrescu în campionat înainte să plece în Coreea. Nu știa nimeni că e primul pentru că eu am stat sus.
Primul la care am coborât a fost victoria cu Iași din prima etapă a sezonului 2023-2024. Am stat pe margine, în fața băncii de rezerve. Mă gândeam cum mă primesc oamenii, aveam emoții, dar în orice caz mult sub emoțiile meciului cu Lugano.
A fost cel mai intens pe care l-ai trăit?
Da, da, dar sunt emoții total diferite. Am tremurat. Îmi tremurau mâinile în timpul meciului de la presiune, fără să fie vreo fază împortantă.
Am acaparat toată presiunea meciului, dar aceeași presiune, probabil, s-a simțit și în voce și au simțit-o și suporterii. A fost meciul în care a fost cea mai mare simbioză între mine și suporteri.
Suporterii lui CFR nu sunt tot timpul într-un număr mare la stadion. Cum te încarci cu energie de la ei când sunt mai puțini, să zicem un duel cu Gloria Buzău, la ora 14, iar în tribune sunt 4.000 de oameni?
Sunt 4.000 de oameni, tocmai tu ai zis!
Da, dar stadionul are o capacitate de 20.000.
Sunt 4.000 de oameni! Și 2.000 să fie: sunt 2.000 oameni! Vorbești în fața a 2.000 de oameni, 2.000 de oameni care au venit alături de echipă să o susțină fizic de la stadion. Sunt tot trei puncte puse în joc. Sunt trei puncte care contează. Dacă ai spirit de luptător, trebuie să-l ai și cu Gloria Buzău, și cu FCSB, și cu Lazio.
Cum reacționezi când trebuie să anunți golul adversarului?
Trebuie să-l anunți că trebuie să-l anunți. Uneori sunt niște goluri frumoase pe care le înscriu adversarii și trebuie apreciată frumusețea fotbalistică.
Dar se simte o tristețe.
Da, clar se simte o tristețe, îți dai seama.
Ți s-a întâmplat să greșești?
Chiar acum, la meciul cu Slobozia, când în loc să spun că e golul al doilea am spus că e primul. M-am corectat imediat, a fost o chestie de o secundă, dar de la emoții, plus că a fost gol pe final, stres, presiune.
„CFR e un club arhi-super-profesionist”
Cum te pregătești înaintea unui meci?
Uneori durează două ore, alteori durează o săptămână. Pregătirea înaintea unui meci se calculează în câte minute au mai rămas până la startul partidei. Eu ajung cu două ore înainte de meci. M-am împrietenit cu toată lumea, stăm la o discuție, o caterincă, o cafeluță, apoi vine foaia oficială.
Și atunci e momentul în care începe cu adevărat pregătirea pentru meci. Când vine foaia oficială de joc, primul lucru este să mi-o corectez. Foaia de joc în Superligă vine cu numele complet al jucătorului. La UEFA, apare numai nume-prenume.
Faci exerciții de pronunție?
Da. De exemplu, la meciul cu Paksi chiar am stat cu traducătorul și mi-am scris în dreptul fiecăruia cum se pronunță. E o muncă pe care oamenii nu o văd. Am făcut-o că era meci european, în România nu am probleme de genul.
Ți s-a întâmplat să nu poți vorbi în public, să ai vreo problemă și să nu ajungi la meci?
Nu contează, orice ar fi, eu voi fi aici. Și acum, în Liga 1, și dacă ar retrograda în Liga a 4-a, și dacă e caniculă, și dacă e ploaie ca la meciul cu Argeș, eu o să fiu la stadion.
Cum e mediul la CFR, cum ai găsit clubul?
Foarte mișto. Mi se pare absolut fantastic, tot ce se întâmplă este foarte bine pus la punct pe orice palier. Toată lumea mi se pare arhi-super-profesionistă aici. De la conducere, staff tehnic, marketing, pază, oamenii de la curățenie, toată lumea.
E cineva printre jucători sau din staff de care ești mai apropiat?
Cred că Otto, cu el sunt cam cel mai apropiat. Numai cu Otto m-am mai intersectat și în afara stadionului de câteva ori. Mai era Vasile Mogoș, dar el era prieten cu toată lumea.
Cu ce te ocupi când nu ești la stadion?
Marketing, în cea mai mare parte a zilei. Mai am și canalul de Tik-Tok, unde mai fac clipuri.
Am văzut că ai fost destul de viral, după clipul postat de jurnalistul Mădălin Negoiță, când ai prezentat echipele la meciul cu Argeș în ploaie. Cum ai reacționat când l-ai văzut?
La pauză ne-am întâlnit și mi-a spus că mă postează. Oricum, să nu credă lumea că m-am trezit în ploaie, eu neștiind că ploua afară. Normal că știam că plouă afară, că ploua deja de jumătate de oră, dar nu a contat.
Uite care a fost logica din spate, că puteam bine-mersi să stau sus sau să-mi iau o umbrelă: iarna, suporterii stau la minus 20 de grade afară și susțin echipa 90 de minute, vin pe cheltuiala lor, unii vin din alte orașe.
Dacă ei stau 90 de minute în frig, poate și prințul din Gruia să-și ude cârlionții 5 minute că nu moare. Feeling-ul pe care l-am avut eu a fost unul wow. Și am mai avut un moment de genul: la meciul cu Adana, când eram pe teren și citeam echipa lor, pe lângă mine a trecut Nani. În general, nu sunt foarte ușor de impresionat de jucătorii care vin aici la stadion, dar atunci am avut un șoc.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
