Spitalul Județean Cluj a fost dotat cu un microscop confocal ultramodern care îi ajută pe medici să depisteze mai rapid cancerele de piele, precum melanomul. Această achiziție este o veste extraordinară pentru pacienți.
Consiliul Județean Cluj a recepționat un nou echipament medical de înaltă tehnologie care a fost deja livrat și instalat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca.
PRIMER - Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România precizează ca discontinuitățile semnalate de părinți cu privire la aprovizionarea cu soluțiile pediatrice de ibuprofen și paracetamol au cauze legate de deficiențe de disponibilitate la nivel mondial a materiilor prime (substanța activă, excipienți) și materialelor (recipiente, mensuri, lingurițe, etc.) utilizate în fabricație.
La o jumătate de an de la semnarea ordinului de începere a serviciilor pentru proiectul Spitalului Regional de Urgență Cluj au fost obținute doar 12 avize din cele 17 solicitate prin certificatul de urbanism. Potrivit celor mai optimiste scenarii, construcția spitalului ar începe în 2023, cu o durată efectivă de execuție de patru ani de zile. În 2027, noul spital ar trebui să devină operațional.
Consumul mare de ibuprofen și paracetamol din această perioadă, din cauza numărului mare de infecții respiratorii, a dus la o criză a medicamentelor pentru copii. PRIMER oferă explicații și recomandări părinților.
PEDITEL este un serviciu de asistență pediatrică telefonică gratuită în regim non-stop din România. Dacă nu ar funcționa PEDITEL, sute de părinți cu copii bolnavi ar aglomera camerele de gardă ale spitalelor.