Fondatorul Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat joi, într-o conferinţă susţinută la Cluj că actualul guvern trebuie să demisioneze şi să fie găsită o altă soluţie înainte de sfârşitul anului, inclusiv alegeri anticipate.
Liderul ALDE Cluj-Napoca, Radu Silaghi-Dumitrescu atrage atenţia că recent, Ministerul Cercetării și Inovării (MCI) a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță pentru reglementarea activității de cercetare.
Liderul PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor, adică al treilea om în stat, Liviu Dragnea a reuşit să mute atenţia românilor de la protestele violente, după ce a lansat în spaţiul public două declaraţii halucinante.
Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP) nu a fost sesizat referitor la o posibilă tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea, au declarat surse din cadrul Serviciului.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a catalogat evenimentele din 10 august, din Piaţa Victoriei, ca fiind o tentativă de lovitură de stat eşuată, catalogând drept iresponsabilă atitudinea preşedintelui Iohannis legat de acele evenimente.
În judeţul Cluj, campania a depăşit pragul necesar de 20.000 de semnături încă de acum câteva săptămâni, iar la UNTOLD peste 8.000 de persoane s-au alăturat iniţiativei.
Liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, îi solicită primarului Emil Boc să construiască un sediu pentru Filarmonica de Stat Transilvania și Academia de Muzică “Gheorghe Dima”.
Pentru o democrație (fie ea matură, emergentă sau slab funcțională), s-a depășit demult limita abuzului. În România, după cele întâmplate în ultimul an și jumătate, chiar și după cele mai de jos standarde, lucrurile ar fi trebuit demult clarificate și derapajele corectate.