Politică
Bolojan: „Treptat, vom vedea o scădere a prețurilor la combustibil”. Guvernul poate interveni cu o nouă schemă de plafonare dacă piața nu se stabilizează.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că prețurile la carburanți ar urma să înceapă să scadă în următoarele zile, pe măsură ce companiile vor comercializa stocuri achiziționate la prețuri mai mici. Astfel, în a doua jumătate a lunii iulie prețurile la combustibili ar trebui să se apropie de nivelul dinaintea lunii martie.
Bolojan: „Treptat, vom vedea o scădere a prețurilor la combustibil”. Guvernul poate interveni cu o nouă schemă de plafonare dacă piața nu se stabilizează.| Foto: monitorulcj.ro
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că prețurile la motorină ar trebui să scadă în doua jumătate a lunii iulie.
CITEȘTE ȘI:
Nu va fi prelungită plafonarea accizei la motorină. Urmează scumpiri de la 1 iulie.
Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Guvernul poate interveni pe piața carburanților cu o nouă schemă de plafonare, care ar putea fi promovată în sesiunea extraordinară a Parlamentului, dacă piața nu se autoreglează.
Bolojan: „Treptat, vom vedea o scădere a prețurilor la combustibil”. Guvernul poate interveni cu o nouă schemă de plafonare dacă piața nu se stabilizează.
„În această perioadă, odată cu expirarea schemei de plafonare s-au întâmplat două lucruri.
Primul, cel mai important și cel mai bun, este că avem o liniște relativă în Golf, deci s-a încheiat, practic, acțiunea militară agresivă de o parte sau de alta, iar pe piețele internaționale prețul barilul de țiței a revenit la valorile de dinainte de începerea conflictului. Acest lucru nu s-a întâmplat însă și la motorină, care este combustibilul cel mai solicitat în această perioadă și încă avem un preț global al motorinei mai mare decât cel de dinainte.
Al doilea fenomen este că odată cu încheierea schemei de plafonare acciza a revenit la nivelul anterior, deci în plus 36 de bani. În baza discuțiilor pe care le-am avut ieri cu reprezentanții companiilor care operează în acest domeniu am tras câteva concluzii. Stocurile pe care ei le-au achiziționat în urmă cu 10-15 zile, pentru că lucrează pe stocurile achiziționate la prețurile mari de la jumătatea lunii iunie, se vor epuiza în zilele următoare și vor intra cu produse care au fost achiziționate la prețuri mult mai mici. Pe cale de consecință, începând din aceste zile, treptat - treptat, vom vedea o scădere a prețurilor la combustibil, care în a doua jumătate a lunii iulie ar trebui să se apropie de prețurile care au fost în piață înainte de luna martie”, a spus Ilie Bolojan într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că Executivul are pregătită o nouă schemă de plafonare a prețurilor la carburanți, care ar putea fi promovată dacă nu se vor confirma estimările privind ieftinirea combustibililor.
„Guvernul, prin Ministerul de Finanțe, a lucrat la o nouă schemă de plafonare pe care, în condițiile în care nu vedem că piața se adaptează la realitate, vom putea să o promovăm ca proiect în Parlament, odată cu sesiunea care ar putea fi convocată. Din punctul meu de vedere, având discuțiile la care și eu am participat ieri, ar trebui să ajungem în situația în care prețurile în piață să fie cele de dinaintea începerii conflictului înspre finalul lunii iulie”, a conchis Bolojan.
Reducerea temporară a accizei la motorină, introdusă prin ordonanță de urgență în aprilie 2026, a expirat la 30 iunie. Odată cu expirarea facilității fiscale și în lipsa unei prelungiri a schemei, accizele au revenit la nivelul standard, iar costul suplimentar a fost transferat în prețul de la pompă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
