Politică
Nicușor Dan cere partidelor să vină cu propuneri pentru un guvern minoritar: „Urgența instalării unui guvern funcțional și stabil este majoră”
În urma consultărilor fulger cu partidele și grupurile parlamentare, Nicușor Dan avansează ideea unui guvern minoritar care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil.
Nicușor Dan cere partidelor să vină cu propuneri pentru un guvern minoritar: „Urgența instalării unui guvern funcțional și stabil este majoră”| Foto: Inquam Photos / George Călin
Președintele Nicușor Dan a avut o primă reacție, marți seara, după consultările cu partidele și grupurile parlamentare.
Nicușor Dan cere partidelor să vină cu propuneri pentru un guvern minoritar: „Urgența instalării unui guvern funcțional și stabil este majoră”
„Am avut astăzi consultări cu partidele și grupurile parlamentare pentru identificarea unei soluții de deblocare a crizei politice în care ne aflam.
Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar, care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil.
Invit, așadar, partidele parlamentare să demareze discuțiile pentru semnarea acestui acord parlamentar și, ulterior, să îmi facă propuneri pentru formula de guvern minoritar, susținut în concordanță cu acest acord. Întregul proces trebuie să se deruleze într-un ritm accelerat, deoarece urgența instalării unui guvern funcțional și stabil este majoră”, a notat șeful statului într-un mesaj publicat pe Facebook.
Preşedintele Nicuşor Dan a avut, marţi, 23 iunie 2026, noi consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare, pentru desemnarea unui premier.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
