Externe

Frații Tate vor să fie eliberați pe cauțiune. Sunt arestați în SUA.

Avocații faților Tate, Andrew și Tristan, au cerut ca cei doi să fie eliberați pe cauțiune din închisoarea unde sunt deținuți la Miami, SUA.

Frații Tate vor să fie eliberați pe cauțiune. Frații Andrew și Tristan Tate, la ieșirea din clădirea Tribunalului București, 2024-05-08. | Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Frații Tate vor să fie eliberați pe cauțiune. Frații Andrew și Tristan Tate, la ieșirea din clădirea Tribunalului București, 2024-05-08. | Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

 


 

Avocații influencerilor Andrew și Tristan Tate au cerut vineri unui judecător american să-i elibereze pe cauțiune din închisoarea unde sunt deținuți la Miami, în timp ce aceștia încearcă să zădărnicească eforturile guvernului britanic de a obține extrădarea lor pentru a fi judecați în urma unor acuzații de viol, agresiune și facilitarea traficului de ființe umane pentru exploatare sexuală, relatează vineri Reuters, potrivit Agerpres.ro.


 

 


Frații Tate vor să fie eliberați pe cauțiune

În solicitarea înaintată instanței, avocații fraților Tate afirmă că „vizibilitatea lor publică extraordinară” ar face imposibilă orice tentativă de a fugi, așadar nu ar fi nevoie să fie ținuți în spatele gratiilor până la încheierea procedurilor de extrădare.

„Ar fi extraordinar de dificil pentru Andrew sau Tristan să călătorească nedetectați sau fără să atragă atenția”, susțin respectivii avocați. Prin urmare, aceștia au cerut judecătoarei americane Lauren Louis să-i elibereze pe cauțiune, urmând ca în schimb ei să predea pașapoartele și să le fie monitorizată locația.


Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, și Tristan Tate, în vârstă de 38 de ani, au fost arestați la Miami pe 18 iulie. În ziua următoare, Serviciul Procuraturii Coroanei Britanice (CPS) a anunțat noi acuzații împotriva lor referitoare la presupuse infracțiuni care au implicat patru victime în perioada iulie 2010 - august 2017.

Frații Tate, ambii foști practicanți de kickbox cu cetățenie americană și britanică, au negat că ar fi comis vreo ilegalitate. Arestarea lor s-a adăugat unei întregi serii de probleme judiciare. Ei și-au construit o largă rețea de urmăritori online, manifestându-și în acest mediu opiniile despre masculinitate și bogăție. Andrew Tate s-a descris anterior ca fiind misogin.


Procurorii din cadrul Biroul Procurorului SUA din Miami trebuie să răspundă cererii fraților Tate de eliberare pe cauțiune până pe 10 august, iar judecătoarea Lauren Louis a programat pentru 13 august o audiere în instanță asupra posibilei eliberări.

Procurorii i-au cerut judecătoarei menținerea lor în detenție, motivând că altfel ei ar putea încerca să fugă și că ar reprezenta un pericol public.

Cât despre procesul privind extrădarea lor către Regatul Unit, acesta ar putea dura luni la rând. Londra are termen până pe 16 septembrie să transmită cererea completă de extrădare către Departamentul de Stat al SUA.

Împotriva lui Andrew și Tristan Tate au fost inițial formulate în Regatul Unit acuzații de viol și trafic de persoane, în legătură cu trei presupuse victime, potrivit Serviciul Procuraturii Coroanei Britanice (CPS). Un judecător britanic a emis un mandat de arestare pe numele lor în ianuarie 2024, dar ei nu s-au prezentat în fața instanței britanice pentru a răspunde acestor acuzații.

Regatul Unit a cerut extrădarea lor astfel încât ei să poată fi anchetați atât pentru aceste acuzații mai vechi cât și pentru cele formulate recent.

 

CITEȘTE ȘI:

Influencerul Andrew Tate, audiat la DIICOT

Tristan Tate, fratele lui Andrew Tate, trimis în judecată. Este acuzat de instigare la violență.

Primăria Cluj-Napoca îi „taie elanul” lui Andrew Tate, în cazul achiziției hotelului Continental: „Autoritatea locală are drept de preempțiune”

Ultimele Stiri
abonare newsletter