Politică

AUR va depune moțiune de cenzură. Petrișor Peiu: „Guvernul este incapabil să administreze economia”.

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat, sâmbătă, că la începutul lunii mai parlamentarii partidului său vor depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.

La începutul lunii mai, AUR va depune o moțiune de cenzură. Petrișor Peiu: „Guvernul este incapabil să administreze economia țării”| Foto: partidulaur.ro La începutul lunii mai, AUR va depune o moțiune de cenzură. Petrișor Peiu: „Guvernul este incapabil să administreze economia țării”| Foto: partidulaur.ro

 

 


Din cauza situației economice dificile și a modului în care Guvernul administrează economia țării, partidul AUR anunță depunerea unei moțiuni de cenzură, la începutul lunii mai. 

CITEȘTE ȘI: 
AUR ar putea susține moțiunile de cenzură împotriva Guvernului. Simion: „Vom vota eventualele moțiuni”.

Anunțul a fost făcut, sâmbătă, de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.


AUR va depune moțiune de cenzură. Petrișor Peiu: „Guvernul este incapabil să administreze economia”

La începutul lunii mai AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Motivul este eminamente economic: Guvernul actual este evident incapabil să administreze economia țării, provocând o criză economică”, notează liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook. 

Sursa: Petrișor Peiu – Facebook

Suntem singura țară din UE în criză, suntem și singura țară europeană în care inflația explodează. Economia României continuă să scadă. Iată numai ultimii indicatori care confirmă tendința de recesiune și criză. Trimestrul I al anului 2026 este unul de scădere puternică. Industria se prăbușește, serviciile către populație la fel. Februarie 2026 este a șaptea lună de scădere în zona serviciilor. Ce indică acest lucru? Nimic altceva decât faptul că nivelul de trai s-a prăbușit. Totul din cauza creșterii aberante a taxelor pe consum (TVA și accize) și a luptei demonice împotriva nivelului de trai al românilor”, a adăugat Petrișor Peiu, în mesajul citat. 


Președintele AUR, George Simion, a declarat anterior că parlamentarii formațiunii vor depune „propria moțiune de cenzură” împotriva actualului Guvern și că AUR își dorește organizarea de alegeri anticipate.

CITEȘTE ȘI: 
CNCD îl cercetează pe liderul AUR, George Simion, după un derapaj la adresa președintelui Nicușor Dan

Simion a precizat de altfel că AUR „va vota eventuale moțiuni de cenzură”.


„Dacă, până la urmă, PSD oprește baletul putere-opoziție și se decide să îl demită pe Ilie Bolojan, vrem să știm care sunt următorii pași. Că dacă pleacă Ilie Bolojan și vine o altă copie, poate mai palidă, poate mai puțin încruntată, nu va ajuta ca poporul român să o ducă mai bine. Nu ne va ajuta pe noi, AUR, să atingem pacea socială și reconcilierea dorită. Trebuie să vedem care sunt pașii următori Îi așteptăm pe toți la dialog. Suntem deschiși să discutăm transparent, public”, a anunțat liderul AUR, George Simion. 

Pentru inițierea unei moțiuni de cenzură este necesară susținerea a cel puțin 116 senatori și deputați.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

AUR ar putea susține moțiunile de cenzură împotriva Guvernului. Simion: „Vom vota eventualele moțiuni”.

Asalt final la Bolojan. Grindeanu anunță „o resetare” urgentă. PACE și AUR pregătesc moțiunea de cenzură.

Ultimele Stiri
abonare newsletter