Politică

Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj), apel în Parlament pentru menținerea parcursului european: „Să arătăm că știm să construim o Românie puternică și respectată”

Remus Lăpușan a lansat, marți, în Parlamentul României, un apel pentru menținerea drumului european al țării. Declarația deputatului PSD de Cluj vine cu câteva zile înainte de votul crucial din turul doi al alegerilor prezidențiale.

Remus Lăpușan (PSD Cluj), apel în Parlament: „Apartenența noastră la Uniunea Europeană o garanție pentru modernizarea României” | Foto: Remus Lăpușan Remus Lăpușan (PSD Cluj), apel în Parlament: „Apartenența noastră la Uniunea Europeană o garanție pentru modernizarea României” | Foto: Remus Lăpușan

 

 


„Este esențial să menținem direcția europeană pentru a putea continua ceea ce am început și pentru a transforma proiectele de mare interes național în realități care schimbă viețile oamenilor!”, spune social-democratul Remus Lăpușan. 

Parcursul european, esențial pentru dezvoltarea României

Cu câteva zile înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale, deputatul Remus Lăpușan lansează un apel la păstrarea drumului european, de la tribuna Parlamentului, printr-o declarație politică susținută marți.


Apartenența noastră la Uniunea Europeană reprezintă nu doar un angajament politic, ci și o garanție a modernizării, a stabilității economice și a protejării drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Europa înseamnă dezvoltare, securitate și șansa reală de a construi o societate modernă, în care fiecare român să se bucure de o viață mai bună”, a precizat Remus Lăpușan în deschiderea discursului său. 

Deputatul a continuat prin menționarea câtorva proiecte de importanță strategică pentru România și Transilvania deopotrivă, pentru care este vitală menținerea finanțărilor europene: construcția de autostrăzi, Spitalul Regional de Urgență Cluj, centura metropolitană pentru municipiul Cluj-Napoca. 


CITEȘTE ȘI: 
Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj: „Finalizarea Spitalului Regional de Urgență este în grafic. Clujul devine un hub al excelenței medicale”

Finalizarea acestor proiecte înseamnă în primul rând creșterea calității vieții pentru cetățeni, alături de modernizarea și dezvoltarea societății în general. 

„Îmi doresc să arătăm că știm să ducem mai departe proiectele începute, că știm să construim o Românie puternică și respectată, atât din interior cât și din exterior. Doar rămânând europeni prin convingere și acțiune, putem asigura generațiilor viitoare o viață mai bună aici, acasă”, a încheiat Remus Lăpușan intervenția sa.


În contextul actual, este important ca liderii politici să transmită un mesaj de coerență, stabilitate și atașament față de valorile europene. România trebuie să continue drumul european, cu seriozitate, curaj și responsabilitate, pentru bunăstarea propriilor cetățeni.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj): „Salut decizia Comisiei Europene de aprobare a proiectelor de investiții pentru producția de materii prime strategice în România”

Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, apel la responsabilitate politică în Parlament: „Să construim un consens pentru binele public: rezultatele primului tur de alegeri ar trebui să ne dea de gândit tuturor”

Ultimele Stiri
abonare newsletter