Politică

Sondaj: Aproape 50% dintre români cred că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România

Un sondaj de opinie relevă că aproape 50% dintre români consideră că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru țara noastră. Procentul este mai mare decât în urmă cu 10 ani.

Aproape 50% dintre români consideră că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru țara noastră/ Foto: B1TV Aproape 50% dintre români consideră că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru țara noastră/ Foto: B1TV

 

 


Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în noiembrie 2023, aproape jumătate dintre români consideră că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România, respectiv că în perioada comunistă se trăia mai bine decât în prezent.

 


Percepţia asupra nivelului de trai în perioada comunistă

În opinia a 48.1% dintre români, regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România (față de 45.5% în noiembrie 2013), în timp ce 42.2% sunt de părerea contrară (față de 44.7% în noiembrie 2013). Nu știu sau nu răspund la această întrebare 9.7% dintre cei chestionați (față de 9.8% în noiembrie 2013).

48.1% dintre români consideră că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România / Sursa: INSCOP

46.4% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent (faţă de 44.4% în noiembrie 2013), 34.2% că se trăia mai rău (faţă de 33.6% în noiembrie 2013), iar 13.7% că se trăia la fel (faţă de 15.6% în noiembrie 2013). „Nu ştiu” sau „nu răspund” 5.7% din total eşantion (faţă de 6.4% în noiembrie 2013).


46.4% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent/ Sursa: INSCOP

„Cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent mai ales: persoanele cu educaţie primară, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din rural şi din regiunile sudice sau estice, cei cu un venit mai redus”, relevă analiza socio-demografică.

„Aparent este şocant ca aproape jumătate dintre români să declare că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România şi tot aproape jumătate să declare că în perioada comunistă se trăia mai bine decât în prezent. Realitatea obiectivă şi absolut toate datele arată clar că nivelul de trai de astăzi, avuţia naţională, drepturile şi libertăţile sunt net superioare situaţiei de dinainte de 1989. Cu toate acestea, percepţia publică este alta, existând însă nişte explicaţii, unele parţial obiective, altele parţial subiective care alimentează acest sentiment acut de nostalgie.
Printre acestea se numără: nemulţumirea conjuncturală puternică a populaţiei faţă de prezentul marcat de crizele succesive din ultimii ani, culminând cu inflaţia galopantă care a afectat serios nivelul de trai, distribuţia inegală a avuţiei naţionale din prezent care măreşte puternic diferenţele dintre categoriile afectate de sărăcie şi populaţia care are venituri medii-mari, nostalgia personală unei părţi a populaţiei faţă de perioada tinereţii proprii, procesul de socializare şi educare a tinerilor care învaţă de la aduţii nostalgici despre avantajele iluzorii ale acelei perioade (loc de muncă sigur, casă asigurată de stat), stimularea unor mituri din perioada comunistă prin campanii agresive derulate de vectori politici în special în spaţiul online.
Toate acestea au dus la o mitologizare a beneficiilor comunismului pentru pături tot mai largi de populaţie, alimentând în prezent, pe fondul atrofierii memoriei colective, alegeri politice nefericite. Contracarea acestei tendinţe este o responsabilitate mai largă care revine elitelor intelectuale, elitelor politice, economice şi mass-media”, declară Remus Ştefureac, director INSCOP Research.


Sociolog clujean, trei posibile explicații pentru procentul ridicat al nostalgicilor după perioada comunistă

Ioan Hosu, sociolog și prof.univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB Cluj identifică trei posibile explicații pentru procentul ridicat al nostalgicilor după perioada comunistă.

„Posibilele explicații ar putea fi date de, în primul rând, necunoaștere. Vedem tineri care apreciază această perioadă, dar o apreciază fără să aibă prea multe informații, detalii sau să cunoască istoria acelor ani și atunci, sub influența unor narațiuni primite de la părinți sau bunici, care asociază acea perioadă cu o perioadă mai fericită, mai bună, tind și ei s-o aprecieze. Fără să cunoască, repet, detalii despre lipsuri, despre lipsa libertăților. Și atunci, unii din lipsa informațiilor și într-un context prezentat favorabil, spun – da, era mai bine, mai simplu.
Apoi, vorbim de cazul celor care au trăit ani buni în perioada comunistă și o apreciază. Eu cred că în cazul lor e vorba de uitare. Uită părțile negative și apreciază aspectele pozitive, mai ales aspectele legate de perioada din tinerețe, pe care o apreciază ca fiind pozitivă, indiferent despre ce alte constrângeri e vorba - libertăți, cenzură, opresiune, lipsuri”,   spune sociologul.


Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 - 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Sondaj: Majoritatea românilor nu mai vor monarhie

O nouă materie în școli. Elevii vor învăța despre istoria comunismului

abonare newsletter