Un elev de clasa a VIII-a din Suceava a murit la câteva ore după banchetul de absolvire. Adolescentului i s-a făcut rău în timp ce se se afla pe ringul de dans.
Românii şi-au reluat intenţiile de călătorie în străinătate, odată cu ridicarea restricţiilor anti-COVID-19, şi se orientează către destinaţiile tradiţionale pentru vacanţa de vară, ca Turcia, Grecia sau Bulgaria, relevă datele unei analize realizată de Google.
O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române efectuează, duminică, o misiune de transport umanitar, pentru preluarea şi transportul unor pacienţi ucraineni care vor fi trataţi în spitale din Danemarca.
Un bărbat a dispărut în timp ce se afla la pescuit cu prietenii. Pompierii l-au căutat toată noaptea în Dunăre și vor continua căutările și în ziua de duminică.
Un polițist care a împușcat mortal un tânăr de 26 de ani, accidental, în timpul unei misiuni, a fost condanat la doi ani de închisoare cu suspendare. Avocata familiei victimei este nemulțumită de sentință.
Cadavrul unui angajat al Rafinăriei Vega din Ploieşti a fost găsit într-un batal de reziduuri petroliere din incinta rafinăriei, poliţiştii deschizând în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.