Externe
Donald Trump avertizează: „Republica Islamică Iran va înceta să existe dacă vom fi obligați să terminăm războiul pe cale militară”
Președintele american Donald Trump a acuzat Iranul că a încălcat din nou acordul de încetare a focului și a avertizat că dacă SUA va încheia războiul pe cale militară, „Republica Islamică Iran va înceta să existe”.
Donald Trump a transmis un avertisment dur Iranului | Foto: DepositPhotos.com
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat din nou Iranul că a încălcat acordul de încetare a focului și a avertizat că Washingtonul ar putea să își intensifice ofensiva militară dacă Teheranul continuă atacurile până la punctul în care Republica Islamică „va înceta să existe”, transmite duminică EFE, potrivit Agerpres.ro.
Într-un mesaj publicat pe rețeaua sa Truth Social, Donald Trump a susținut că forțele americane au bombardat instalații de depozitare a rachetelor și a dronelor, precum și radare de coastă iraniene ca răspuns la o nouă încălcare a încetării ostilităților.
Donald Trump: „Dacă vom fi obligați să terminăm războiul pe cale militară, Republica Islamică Iran va înceta să existe!”
„Poate veni un moment în care pur și simplu să nu mai putem fi rezonabili și să fim obligați să definitivăm pe cale militară munca pe care am început-o cu mare succes”, a scris președintele SUA.
„Dacă se întâmplă asta, Republica Islamică Iran va înceta să existe!”, a adăugat el.
Cu câteva ore înaintea acestei postări, Comandamentul Central al Statelor Unite (CENTCOM) a raportat o nouă serie de atacuri împotriva mai multor ținte militare din Iran ca răspuns la atacul unui drone atribuit Teheranului asupra petrolierului M/T Kiku, sub pavilion panamez, în timp ce naviga prin strâmtoarea Ormuz.
„Forțele CENTCOM au lansat astăzi (sâmbătă - n. red.) atacuri ca răspuns direct la agresiunea continuă a Iranului împotriva navigației comerciale”, a declarat comandamentul militar într-un comunicat.
Potrivit CENTCOM, ofensiva a vizat infrastructura de supraveghere militară, sistemele de comunicații, pozițiile de apărare aeriană, facilitățile de depozitare a dronelor și capacitățile pentru desfășurarea minelor navale.
Vineri, 26 iunie 2027, președintele american a acuzat Iranul că a încălcat în mod „nesăbuit” armistițiul lansând „cel puțin patru drone de atac unidirecțional împotriva navelor care tranzitau Strâmtoarea Ormuz”.
Atacurile sunt primele schimburi între cele două părți de când SUA și Iran au semnat pe 17 iunie un memorandum de înțelegere pentru a pune capăt ostilităților și a asigura libera navigație prin Strâmtoarea Ormuz, în timp ce negociază un acord final privind programul nuclear iranian.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com
CITEȘTE ȘI:
