Educație

2,7 milioane de elevi şi preşcolari încep, luni, noul an şcolar. Mai puțini decât anul trecut!

Aproximativ 2.700.000 încep luni cursurile anului şcolar 2023 – 2024. Cu 64.000 mai puțini, față de anul trecut.

Copil în bancă care ține un pix în mână în prima zi de școală. Foto: Pixabay Copil în bancă care ține un pix în mână în prima zi de școală. Foto: Pixabay

 

 


Anul şcolar 2023-2024 începe la data de 1 septembrie 2023, se încheie la data de 31 august 2024 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

 


Prin excepţie, se stabilesc următoarele: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 14 iunie 2024.

CITEȘTE ȘI: Prea mulți elevi, prea puține școli, în Cluj. În 14 unități elevii vor studia în două schimburi. „Florești e suprapopulat”

Pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 28 iunie 2024.


Structura anului școlar

Anul şcolar care a începe luni se structurează, pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă, astfel:

CITEȘTE ȘI: Când începe și când se termină școala? Calendarul anului școlar 2023-2024 pentru Cluj

  • intervale de cursuri - de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;
  • de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;
  • de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene
  • de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene până vineri,26 aprilie 2024;
  • de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

Intervalele de vacanţă sunt programate astfel:


  • de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;
  • de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;
  • o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 12 februarie-3 martie 2024;
  • de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marţi, 7 mai 2024;
  • de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.

În ziua de 5 octombrie  - Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

CITEȘTE ȘI: Luni începe școala. Testarea antidrog NU ARE NICIO ȘANSĂ. E PRAF ÎN OCHI!

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.


Directorul medical al Institutului „Matei Balş”, Adrian Marinescu, a declarat că, odată cu începerea şcolilor, ar putea creşte numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus şi a recomandat respectarea regulilor de igienă, iar în situaţia în care copiii prezintă simptomatologie specifică să nu fie aduşi în colectivitate.

El a subliniat importanţa vaccinării antigripale, având în vedere că va veni sezonul rece cu gripă.

Gratuități la transport

Guvernul a decis să acorde gratuităţi la transport pentru elevi, pe parcursul anului şcolar.

Mai exact, decizia vizează transportul şi reducerile acordate pentru elevii din învăţământul preuniversitar acreditat sau autorizat.

„Beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar, pentru toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului şcolar. Au fost stabilite facilităţi suplimentare la transportul elevilor, faţă de ceea ce a fost până acum”, a precizat ministrul Educației, Ligia Deca.

Elevii beneficiază de gratuitate şi în cazul transportului public rutier judeţean şi interjudeţean între localitatea de domiciliu şi localitatea în care sunt şcolarizaţi.

De asemenea, Executivul a adoptat în şedinţa de vineri o hotărâre care vizează suplimentarea cu 3.000 a numărului de posturi pentru învăţământul preuniversitar.

Mai exact, este vorba despre 2.100 de posturi didactice şi 900 nedidactice.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Birocrație excesivă sau lipsă de empatie la Inspectoratul Școlar? Părinte: „Copilului meu cu autism NU I SE PERMITE să meargă la școală!”

Risc de abandon școlar la Cluj. Școlile de la care chiulesc cei mai mulți elevi. De ce nu merg elevii clujeni la școala?

Pregătiți de școală. 350 de copii din familii sărace din Cluj-Napoca au primit ghiozdane cu rechizite

abonare newsletter