Educație

39 de școli din Cluj vor beneficia de Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Investiție în valoare de peste 4 miliarde de euro

39 de școli din județul Cluj vor beneficia de investiție în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 4 miliarde de euro.

/ Foto: Facebook - Emil Boc

 

 


Inspectoratul Școlar Județean Cluj a semnat miercuri, 28 septembrie 2022, contractele de finanțare cu directorii celor 39 de unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, care au fost desemnate câștigătoare în runda I a Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), prin Schema de GranturiComponenta C15 - Educație din cadrul PNNR.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 4 miliarde de euro

Contractele de finanțare, în valoare totală de 21.261.466.50 lei, respectiv  peste 4.3 milioane de euro, au fost semnate miercuri de către Inspectorul Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, doamna Marinela Marc și directorii unităților de învățământ preuniversitar beneficiare din județ. 


Programul se adresează unităților de învățământ gimnazial de stat cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii (PTȘ), iar schema de granturi, planificată în două runde, pe parcursul anilor 2022 și 2023, vizează susținerea școlilor cu risc crescut și mediu de abandon școlar, prin utilizarea metodologiei și a instrumentului informatic ale Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), prin alocarea de resurse financiare școlilor pentru sprijinirea elevilor, în vederea reducerii absenteismului, a îmbunătățirii rezultatelor la evaluări, obținerii unei rate mai mari de participare la examenele naționale și a unui procent mai mare de elevi care finalizează învățământul obligatoriu. 

„Proiectele au fost depuse de către unitățile de învățământ eligibile pe o platformă electronică dedicată, au o perioadă de implementare de 36 de luni și constau în identificarea unui grup ţintă de elevi din învăţământul gimnazial aflați în risc de abandon şcolar şi în sprijinirea acestora prin activități diversificate şi atractive, ore remediale, cercuri școlare, activități de consiliere și orientare școlară, mediere, activități outdoor, ateliere de lucru, ateliere de  educație parentală, activități de dezvoltare a climatului pozitiv în școală, acțiuni de combaterea violenței, excursii, tabere, festivaluri, evenimente educaționale, activități nonformale, activități culturale, comunitare, sportive, de educație pentru sănătate, acțiuni de modernizare și dotare a spațiilor școlare pentru a stimula implicarea elevilor şi pentru a face procesul instructiv-educativ mai atractiv și mai motivant, programe de servire a unei mese calde pentru elevi. De asemenea, cadrele didactice vor beneficia de cursuri de formare continuă, ateliere de lucru, coaching sau leadership, care să le sprijine în derularea activităților cu elevii, pentru atingerea obiectivelor propuse”, a declarat doamna Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.


Inspectoratul Școlar Județean Cluj va avea rolul de organism de implementare a proiectelor, cu atribuții de monitorizare a activităților prevăzute și de monitorizare tehnică și financiară a implementării acestora. 

Lista școlilor din Cluj care vor beneficia de finanțare

39 de școli din Cluj vor beneficia de Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar/ FOTO: IȘJ Cluj

CITEȘTE ȘI:

30 de contracte noi, încheiate pentru construcția de creșe prin PNRR. Două se vor face în Cluj

Eliminarea bursei de merit pentru clasa a V-a și a bursei de ajutor social pentru cei din mediul rural poate agrava abandonul școlar

Ultimele Stiri
abonare newsletter