Economie

BNR nu se atinge de dobânda cheie: 6,25%

<p>Consiliul de Administraţie al BNR a decis ieri să menţină dobânda de politică monetară la minimul istoric de 6,25%, pentru a şasea oară consecutivă. Potrivit BNR, riscurile asociate în principal factorilor aflaţi în afara sferei de influenţă a băncii centrale impun păstrarea unei conduite prudente a politicii monetare. BNR nu a mai modificat nivelul dobânzii cheie din mai 2010, când a decis reducerea acesteia de la 6,5% la 6,25%. Nivelul actual al dobânzii cheie reprezintă un minim de la adoptarea actualului model de politică monetară, la începutul anilor 2000, pliat pe cel al Băncii Centrale Europene (BCE), în condiţiile în care România şi-a propus să adopte la un moment dat monedă euro. În urma deciziei se menţin automat şi dobânzile la facilitatea de credit (credit lombard), la 10,25% pe an, şi la facilitatea de depozit, la 2,25%. Banca centrală a decis şi menţinerea ratelor la rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută la 15% şi, respectiv 25%. Tot ieri, Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat în 7 februarie.</p>

abonare newsletter