Economie

Banca Transilvania, creştere solidă a creditării în primele trei luni ale acestui an

După finalizarea cu succes a integrării Bancpost acum aproape patru luni, la finalul lui 2018, Banca Transilvania a început acest an cu rezultate financiare pozitive, continuând să susțină creşterea economică şi mediul de afaceri românesc.

În februarie 2019, BT a împlinit 25 de ani de la înființare, de când un grup de antreprenori clujeni au pus bazele uneia dintre cele mai de succes poveşti de dezvoltare a capitalului românesc.

La Adunarea Generală a Acționarilor BT, care a avut loc în 24 aprilie a.c., acționarii au aprobat propunerea Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania privind distribuirea profitului pe anul 2018 prin acordarea unui dividend brut de 0,17 lei/acțiune. Aceasta are la bază rezultatele pozitive ale Băncii Transilvania, precum şi surplusul de capital BT. De asemenea, acționarii au aprobat majorarea capitalului social cu suma de aproximativ 400,8 milioane lei prin emisiunea a tot atâtea acțiuni gratuite. Banca Transilvania are 63,7% capital românesc şi peste 30.000 de acționari români persoane fizice.

La 31 martie 2019, activele Băncii Transilvania au ajuns la 75,9 miliarde lei, iar creditele au crescut până la 37,04 miliarde lei. Depozitele clienţilor au ajuns la 62,7 miliarde lei, din care 43,45 miliarde lei sunt depozite ale clienţilor persoane fizice, iar 19,24 miliarde lei, depozite ale persoanelor juridice.

Profitul net al Băncii Transilvania este de 436,07 milioane lei, ca rezultat al eficientizării şi consolidării businessului. În ceea ce priveşte eficienţa operaţională, aceasta se păstrează la nivel confortabil în Banca Transilvania, aceasta fiind de 47%, calculat cu un impact anualizat al contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie. Începând cu anul financiar 2019 a intrat în vigoare OUG 19/2019 care reglementează modul de calcul al taxei pe active pentru instituțiile bancare. În conformitate cu cerințele Standardelor Internaționale de Raportare Financiară IFRIC 21 “Taxe”, banca poate recunoaşte cheltuiala cu taxa pe active aferente anului 2019 numai pe 31 decembrie 2019 deoarece aceasta depinde de valoarea activelor financiare nete de la 31 decembrie 2019. Plățile efectuate pe parcursul anului 2019 pentru taxa pe active vor fi considerate plăți în avans până la 31 decembrie 2019, când se va recunoaşte taxa pe active finală pentru anul financiar 2019. Cu toate acestea, Banca Transilvania a estimat o taxă pe active de 136 milioane lei aferentă anului financiar 2019. Potrivit acestei estimări, luând în considerare un calcul proporțional, dacă banca ar înregistra efectul acestei taxe pentru perioada de 3 luni încheiată la 31 martie 2019, profitul net la 31 martie 2019 ar ajunge la 407,51 milioane lei.

„Ne-am concentrat pe finalizarea cât mai rapidă şi eficientă a integrării Bancpost în Banca Transilvania tocmai pentru a ne focusa pe business şi pe susținerea economiei şi a antreprenorilor români. Planul nostru a funcționat foarte bine şi am avut un prim trimestru de creştere solidă a creditării şi a numărului de tranzacții pe care le-am efectuat pentru clienții noștri. 42.000 de împrumuturi pentru companii şi persoane fizice au fost acordate de BT în primul trimestru al acestui an. În ceea ce priveşte tranzacțiile, în februarie am atins un maxim istoric de peste 3 milioane/zi”. - declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

Susținerea antreprenorilor, populației şi comunității în primele luni ale anului 2019:
≈18.000 de credite cu dobândă fixă au fost acordate de bancă persoanelor fizice în primul trimestru;
11 miliarde de lei este soldul creditelor ipotecare/imobiliare;
≈16 miliarde lei este portofoliul creditelor IMM (conform definiției europene a IMMurilor);
3,8 milioane de carduri are BT în portofoliu, ceea ce înseamnă 21% cota de piață în ceea ce priveşte cardurile emise în România;
490.000 de carduri de credit sunt în portofoliul Băncii Transilvania.


Investițiile semnificative în digitalizare au efecte vizibile în business:

În fiecare secundă au loc 8 tranzacții cu cardurile Băncii Transilvania. Aproape 61 de milioane de tranzacții au fost efectuate în primul trimestru al anului 2019 cu cardurile BT;

Aplicaţia BT Pay are peste 220.000 de utilizatori. Se remarcă o continuă creştere la nivel tranzacţional: numărul de plăţi cu telefonul şi de transferuri de bani între utilizatorii aplicaţiei este de +32% în primul trimestru al acestui an, faţă de ultimul trimestru al anului 2018;
Numărul de utilizatori BT24 Internet Banking a depăşit 1,18 milioane, +20% față de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cel de Mobile Banking este de 634.000, +55%;
Volumul tranzacțiilor prin Internet Banking este +25%, iar prin Mobile Banking +101% față de aceeaşi perioadă a anului trecut;
Din cele aproape 1.600 de ATM-uri BT, aproape 370 sunt bancomate multifuncționale BT Express Plus, care permit operațuni self-banking, precum depuneri de numerar sau schimb valutar non-stop. În primele trei luni ale acestui an, numărul depunerilor de numerar prin BT Express Plus a depăşit 1.300.000, ceea ce înseamnă aproape 450.000 depuneri de numerar/lună;
Banca Translvania este tot mai pregătită pentru colaborarea cu fintech-urile: BT a lansat, în martie a.c., platforma BT Open Banking (BT Api Store), care permite fintech-urilor şi altor companii de tehnologie să testeze integrarea cu BT, pentru a prezenta servicii ale băncii, precum: afişarea soldurilor online, istoricul tranzacțiilor şi inițierea tranzacțiilor prin platforme externe către Banca Transilvania;
Cel mai recent pas în direcția „going digital” a fost în aprilie a.c., când BT a devenit unul dintre pionierii Plăților Instant în România. Serviciul asigură non-stop transferul banilor (lei) în mai puțin de 10 secunde între băncile care aderă la acest sistem.

Alte informaţii financiare & rating Fitch:


Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 4,9% la 31 martie 2019;
Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 94%. În cazul în care sunt considerate şi garanţiile, rata de acoperire este de 134%;
Solvabilitatea băncii fără profitul anului 2019 este de 18,67%, iar dacă includem profitul, aceasta este de 19,67%;
În ianuarie a.c., Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru finanțări pe termen lung al Băncii Transilvania (IDR) la ‘BB+’, cu perspectivă stabilă, respectiv nivelul ratingului de viabilitate la nivelul ‘bb+’.

 

abonare newsletter