Economie
Cât din salariul românilor ajunge la stat? România are cele mai mari taxe pe muncă din UE
Chiar dacă de la 1 iulie salariul minim brut a fost majorat la 4.325 lei, România rămâne țara din UE unde munca este taxată cel mai puternic.
Cât din salariul românilor ajunge la stat? România are cele mai mari taxe pe muncă din UE |Foto: monitorulcj.ro
Cu toate că salariul minim brut a crescut de la începutul lunii iulie, România rămâne țara din Uniunea Europeană în care munca este taxată cel mai puternic. Conform datelor Eurostat, citate de Digi24.ro, un angajat român fără copii suportă o povară fiscală de 41,5% din costul total al muncii, prin impozite și contribuții sociale.
Majorarea salariului minim cu 275 de lei brut, intrată în vigoare la începutul acestei luni, aduce aproximativ 125 de lei în plus la salariul net al angajaților remunerați la nivelul minim pe economie. Măsura îi vizează pe aproximativ 1,7 milioane de salariați și va genera venituri suplimentare de peste 620 de milioane de lei la bugetul de stat, din contribuțiile și taxele aferente veniturilor majorate. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă asta, putem să ne imaginăm că, pentru un angajat plătit cu salariul minim brut, majorat de la 1 iulie la 4.325 de lei, costul total suportat de angajator depășește 4.420 de lei. Din această sumă, aproximativ 1.830 de lei ajung la stat sub formă de contribuții și impozite, în timp ce angajatul rămâne cu un salariu net de aproximativ 2.699 de lei.
Dacă ne uităm la Cipru, pentru același cost al muncii, statul ar încasa aproximativ 1.500 de lei, iar în Grecia în jur de 1.700 de lei, potrivit datelor Eurostat. România conduce astfel clasamentul taxării muncii în Uniunea Europeană, cu un nivel de 41,5%, urmată de Lituania (39%) și Belgia (37,6%). Media Uniunii Europene este de puțin peste 29%, în timp ce la polul opus se află Cipru (15%), Grecia (17%) și Cehia (21,6%).
Citește si: Salariul minim crește de la 1 iulie: Peste 1,7 milioane de salariați vizați și impact bugetar de peste 600 de milioane de lei
Cele mai rapide creșteri salariale și cele mai mari taxe
În ultimii 15 ani, România a înregistrat una dintre cele mai rapide creșteri salariale din UE, acestea aproape triplându-se. Cu toate acestea, nivelul taxării muncii rămâne cel mai ridicat din blocul comunitar, iar diferențele de venit dintre români continuă să fie considerabile.
De la 1 iulie 2026, salariul minim brut pe economie a crescut de la 4.050 la 4.325 de lei. Pentru un angajat plătit cu salariul minim, majorarea se traduce prin aproximativ 125 de lei în plus la salariul net. Potrivit Ministerului Muncii, măsura va aduce și venituri suplimentare la buget, estimate la peste 620 de milioane de lei. 831.000 de angajați sunt remunerați cu salariul minim brut garantat în plată, iar efectele majorării vor fi resimțite de aproximativ 1,76 milioane de salariați.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
