Economie
Tezaurul României, ascuns într-o peșteră cu dinamită de frica rușilor. Odiseea aurului ascuns în cel de-al Doilea Război Mondial
Acțiunea de mutare a aurului la Mănăstirea Tismana este o poveste impresionantă despre curaj, determinare și sacrificiu în timpul perioadei tulburi a celui de-al Doilea Război Mondial.
Tezaurul BNR, ascuns la Tismana/ Foto: bnr.ro
Acțiunea de mutare a aurului la Mănăstirea Tismana este o poveste impresionantă despre curaj, determinare și sacrificiu în timpul perioadei tulburi a celui de-al Doilea Război Mondial.
În mijlocul amenințărilor de război și a pericolului de prădare a valorilor culturale, această acțiune a avut drept scop protejarea unui tezaur deosebit de valoros prin adăpostirea lui în incinta mănăstirii Tismana.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Europa era devastată de conflicte și forțe ostile care amenințau valorile culturale și patrimoniul istoric. România, fiind situată într-o zonă strategică, a fost martora marilor transformări politice și militare din acea perioadă.
„Un ofițer rus, maior dacă nu mă înșel, a intrat în Banca Economul din Cluj și a cerut să se predea toate valorile. Românul tot este înțelept. Ei aveau atunci o sumă minusculă pentru o bancă pentru că se pare că au aflat dinainte că rușii vor veni, sau poate a fost un noroc ... dar nu toate băncile au scăpat. Rușii în 1944-1945 când au venit aici au luat toți banii de la bănci care erau în tezaur. Banca Economul virase mare parte bani la o altă bancă în România de atunci”, a declarat pentru monitorulcj.ro, Septimiu Moga, șef serviciu la BNR - Sucursala Regională Cluj.
În februarie 1943, armata a VI-a Germană, alături de care luptau şi unităţi ale Armatei Române, este înfrântă la Stalingrad de Armata Roşie, care declanşează ofensiva spre graniţa răsăriteană a României. În acest context incert și periculos, s-a pus problema protejării tezaurelor naționale și a altor obiecte de valoare împotriva pierderilor și distrugerilor. Tezaurului. În noiembrie 1942, Guvernul român poartă discuţii cu delegatul guvernului federal elveţian, Ebrhardt, pentru o eventuală evacuare a Tezaurului în Elveţia, însă Banca Elvețiană a refuzat această operațiune.
Anul 1944, un an dificil
În ianuarie 1944, Şansele Germaniei şi ale aliaţilor săi, printre care şi România, de a câştiga războiul sunt mici, iar Armata Roşie se pregăteşte să intre în ţara noastră.
Ion Lapedatu, prim-viceguvernator al BNR și fost profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale din Cluj, adresează o scrisoare lui Alexandru D. Neagu, ministrul Finanţelor,
solicitând o decizie fermă pentru punerea la adăpost, în ţară sau în străinătate, a stocului de aur. În 4 ianuarie, în documentele Consiliului de administraţie se consemnează că Marele Stat Major a comunicat că mareşalul Ion Antonescu a ordonat evacuarea obiectelor de artă, a picturilor şi a valorilor de tot felul, inclusiv a arhivelor, în localităţi din vestul ţării, dincolo de Olt.
În 20-22 martie 1944, BNR, prin Ion Lapedatu, prim-viceguvernator, şi prin Georges Rossignon, secretar general, se condiţionează transportul şi depozitarea aurului într-o ţară străină de cunoaşterea condiţiilor juridice şi materiale în care s-ar putea face, precum şi de asumarea de către guvern a riscurilor acestei evacuări. Tot atunci, Ca o măsură imediată de prudenţă, BNR ia hotărârea în 27 martie de a transporta stocul de aur la Sucursala din Sibiu. În acest scop, s-a întocmit Planul pentru transportul tezaurului Bucureşti-Sibiu. Această operațiune a eșuat din cauză că la 19 martie, Germania a ocupat Ungaria, împiedicând astfel ieşirea acesteia din coaliţia Puterilor Aliate. Pentru a evita o astfel de situaţie în România, se impune multă prudenţă.
Turcia ne-a refuzat. Tezaurul rămâne în pericol în București
În data de 27 aprilie 1944, Guvernul turc transmite că nu poate accepta depozitarea Tezaurului BNR şi precizează că acest refuz nu este determinat de raţiuni politice ci este întemeiat pe dificultăţi de ordin bancar şi pe cele care decurg din legea organică a Băncii Turciei. În data de 1 mai al aceluiași an,sSub tirul bombardierelor aliaţilor, guvernatorul Angelescu notează că a discutat cu: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gheorghe Dobre, ministrul Economiei Naţionale, Gheron Netta, ministrul Finanţelor. Au fost cu toţii de acord ca Tezaurul să rămână, în continuare, până la alte dispoziţii, în sălile de tezaur ale Palatului BNR.
În data de 7 iunie, Consiliul de Administraţie a aprobat mutarea tezaurului la Mănăstirea Tismana.
Deși mutarea tezaurului a fost aprobată, situația a devenit dramatică la sfârșitul lunii august când Armata Roşie se apropie de Bucureşti, în calitate de aliat, dar cu un comportament de cuceritor, iar stocul de aur deja depozitat în pivniţa mănăstirii nu a mai fost în siguranţă.
Tezaurul, ascuns într-o grotă cu dinamită
După evenimentele de la 23 august 1944, conducerea BNR a înțeles că stocul de aur nu mai era în siguranță acolo, așa că a decis mutarea lui în peștera de lângă mănăstire.
În luna septembrie 1944, într-o Românie ocupată de Armata Roşie, aşa-zis prietenă, Consiliul general al BNR lua încă o decizie salvatoare, aceea de a muta Tezaurul în peştera din apropierea mănăstirii. Având acordul mitropolitului Olteniei şi ajutor din partea soldaţilor Detaşamentului Neptun, trimişi la Tismana pentru asigurarea misiunii de pază, funcţionarii băncii au depus aurul în grotă, unde a fost păstrat până în februarie 1947, când trei garnituri ale CFR au transportat întreg Tezaurul la Bucureşti.
În ianuarie 1947, a început operaţiunea de dinamitare a zidului de beton care bloca accesul în grotă. Prima echipă a BNR a pătruns în grotă şi constată că toate casetele erau intacte, însă suferiseră din cauza apei, peştera fiind în mai multe rânduri complet inundată, iar mânerele de sfoară ale casetelor erau complet putrezite, iar pe casete era un strat subţire de mâl, care a îngreunat mult operaţiunea de control.
„Despre Ion Lapedatu se pot scrie cărți întregi. Ion Lapedatu a salvat un tezaur al României. El împreună cu fratele său Alexandru Lapedatu care este Ministrul Cultelor în guvernul Antonescu. Ion Lapedatu era vice-guvernator la Banca Națională și împreună cu mai multe persoane din Biserica Ortodoxă, au mutat tezaurul de la Banca Națională la Mănăstirea Tismana. Este o grotă într-o peșteră, iar acolo au pus dinamită, iar cel mai înalt din ierarhia mănăstirii avea butonul cu care să arunce în aer decât să ajungă la ruși ca să nu pățim ca și cu aurul de la Moscova”, a adăugat Septimiu Moga.
Recuperarea aurului și aducerea la București
În 1947 a avut loc transportul aurului înapoi la București. Operaţiunea de recuperare a aurului a durat 10 zile, între 26 ianuarie – 4 februarie.
Au fost necesare trei transporturi pe calea ferată:
- 26 ianuarie: cinci vagoane, 993 casete, aproximativ 50 tone aur
- 1 februarie, opt vagoane, 1.600 casete, aproximativ 80 tone aur
- 4 februarie, şapte vagoane, 1.283 casete, aproximativ 65 tone aur
Au fost transportate 3.876 casete, la care adăugând cele 210 recuperate în anul 1945 obţinem 4.086 casete, câte fuseseră duse în peşteră, în septembrie 1944.
Astăzi, această poveste rămâne o mărturie a curajului și înțelepciunii celor implicați în protejarea tezaurelor naționale. Mănăstirea Tismana continuă să fie o destinație importantă pentru cei interesați să descopere și să înțeleagă această parte din istoria României și să aprecieze valoarea patrimoniului cultural al țării, iar curioșii care doresc să afle mai multe din povestea adăpostirii aurului și aducerea la București o pot face la Muzeul BNR de la Tismana.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
