Actualitate
Aeroportul Cluj, aproape de a elimina restricțiile pentru lichidele din bagaje. David Ciceo: „Actualizăm soft-urile pentru îndeplinirea condițiilor.”
David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, a precizat că, în curând pasagerii de aici vor putea călători fără restricții la transportul lichidelor în bagajele de mână.

Recent, Comisia Europeană a autorizat instalarea pe aeroporturile din UE a scannerelor care le permit pasagerilor să transporte în bagajele de mână recipiente cu lichide cu un volum mai mare de 100 de mililitri și elimină obligația scoaterii dispozitivelor electronice din bagaje la controlul de securitate, a anunțat marți executivul comunitar, potrivit Agerpres.ro.
Aeroportul Cluj așteaptă un update de soft pentru a elimina restricțiile pentru lichdele din bagaj
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis, miercuri, că ridicarea restricțiilor pentru lichide în bagajul de mână se va face doar în aeroporturile în care va fi instalat noului algoritm de detecție certificat.
David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, a declarat că se lucrează pentru ca echipamentele din dotare să îndeplinească aceste condiții.
„Autorizările Comisiei Europene sunt limitate la anumite tipuri de echipamente. În momnetul de față Aeroportul Internațional Cluj lucrează cu producătorul acestor echipamente pentru actualizarea soft-urilor pentru îndeplinirea condițiilor”, a răspuns David Ciceo, întrebat de reporterul monitorulcj.ro.
CITEȘTE ȘI:
Aeroportul Internațional Cluj a sărbătorit pasagerul cu numărul 2 milioane. David Ciceo: „Vom continua dezvoltarea infrastructurii și serviciilor aeroportuare în beneficiul pasagerilor”.
Anterior, prin achiziționarea echipamentelor de securitate standard C3 de către Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj s-a permis pasagerilor să călătorească de pe aeroportul clujean fără restricții la transportul lichidelor în bagajele de mână. Însă, având în vedere decizia Comisiei Europene, din 1 septembrie 2024, pasagerii care călătoresc de pe Aeroportul Cluj pot, deocamdată, să transporte în bagajul de mână o cantitate de maxim 100 de ml de lichide/recipient.
Impunerea acestor restricții temporare a fost determinată de necesitatea revizuirii unor configurații tehnice la echipamentele de securitate standard C3 în vederea îmbunătățirii performanțelor acestora.
Aeroportul Cluj, primul din Europa care a eliminat restricția pentru lichidele din bagaje
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” a fost primul din Europa care a scos limita de 100 ml pentru recipientele din bagajul de mână.
„Având în vedere suspiciunile unor soft-uri s-au impus anumite restricții. Împreună Airport Coucil Internațional și Autoritatea Civilă Română lucrăm astfel încât să fie indepărtate toate restricțiile. Încă nu avem o estimare în acest sens”, conchis David Ciceo.
Obiectivul folosirii acestor scannere este de a accelera controalele de securitate, întrucât în aeroporturile echipate cu astfel de aparate pasagerii nu vor trebui să își scoată laptopurile sau lichidele din bagajele de mână.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: