Administrație

Parcul de pe malul Canalului Morii din cartierul Plopilor, realizat cu bani europeni

Primăria pregătește obținerea de finanțare nerambursabilă din bani europeni pentru realizarea Parcului de pe Canalul Morii.

Bani europeni pentru realizarea Parcului de pe Canalul Morii|imagine randare proiect - primariaclujnapoca.ro Bani europeni pentru realizarea Parcului de pe Canalul Morii|imagine randare proiect - primariaclujnapoca.ro

 

 


În primăvara anului trecut, administrația locală aproba majorarea costurilor pentru proiectul Parcului de pe Canalul Morii, din zona cartierului Plopilor, cu peste 9 milioane de lei, astfel că valoarea finală era estimată la 49,5 milioane de lei. 

CITEȘTE ȘI: 
Viitorul parc de pe malul Canalului Morii din cartierul Plopilor „înghite” mai mulți bani

Prin lucrările de amenajare, care vizează o suprafață de peste 32.000 mp, se dorește asigurarea unui habitat sustenabil, prin intervenții cât mai puţin invazive.


Bani europeni pentru realizarea Parcului de pe Canalul Morii

Consilierii locali vor dezbate spre aprobare, în ședința programată la începutul săptămânii viitoare, un proiect ce prevede obținerea unei finanțări europene nerambursabile în valoare de 26,7 milioane de lei/circa 5,2 milioane de euro. 

„Prin acest proiect se dorește realizarea unui spațiu public care, prin calitatea dezvoltării sale arhitecturale și funcționale, să satisfacă nevoile și exigențele utilizatorilor săi”, se arată în documentația supusă dezbaterii. 


Totodată proiectul susține, prin complementaritate, investițiile în reamenajarea malurilor cursurilor de apă, care au un imens potențial pentru îmbunătățirea peisajului urban și pot contribui la eficientizarea conexiunii din interiorul orașului.

Investiții verzi pentru creșterea calității spațiilor publice din Cluj

Spațiul verde va beneficia de amenajări minim invazive. Parcul de pe Canalul Morii vine în continuarea unui alt proiect verde de amenajare a malurilor Someșului.


CITEȘTE ȘI: 
Patru proiecte mari ale Clujului, realizate prin concursuri internaţionale de soluţii. Malurile Someşului, Turnul Pompierilor, strada Mihail Kogălniceanu şi Parcul Feroviarilor.

În plus, în cadrul proiectului, vor fi amenajate 136 de locuri de parcare pentru biciclete sau trotinete și 7 stații de încărcare pentru bicicletele sau trotinetele electrice.

Valorificarea Canalului Morii reprezintă un proiect mai amplu ce a vizat realizarea Parcului I.L.Caragiale, dar și investiții pentru amenajarea străzii Argeș, plus tronsonul din apropierea Parcului Rozelor. 


CITEȘTE ȘI: 
Un nou parc modernizat în Cluj-Napoca. Emil Boc: „Lucrările de revitalizare a Parcului Ion Luca Caragiale au inclus reabilitarea întregului spațiu verde și valorificarea patrimoniului natural și arheologic”.

Contractul pentru realizarea Parcului de pe Canalul Morii, tronson Parcul Rozelor, a fost semnat în octombrie 2022 cu firma TCI Contractor, însă lucrările în teren nu au fost demarate în lipsa ordinului de începere al lucrărilor. 

În ianuarie 2025, Primăria Cluj-Napoca a depus cererea finanțare pentru proiect, în scopul atragerii de fonduri nerambursabile prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. 

În contextul deschiderii periodei contractuale, administrația locală trebuie să depună hotărârea ce prevede adoptarea indicatorilor financiari până în 11 august 2025. 

Sursa: primariaclujnapoca

Astfel, valoarea actualizată a proiectului este de 45,5 milioane de lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă este de 26,7 milioane de lei. Contribuția proprie a municipiului Cluj-Napoca este estimată la 18,8 milioane de lei. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Pași înainte pentru realizarea unui parc pe Canalul Morii. Se fac exproprieri.

Primăria continuă demolarea chioșcurilor de pe strada Argeș. Zona Liceului Bălcescu, modernizată în totalitate.

Mărăștiul, „întors cu fața” la Canalul Morii. Conceptele de walkable și smart city ajung și în cartierul clujean.

Ultimele Stiri
abonare newsletter