Artă & Cultură

Primul muzeu construit de la zero în Transilvania în ultimii 100 de ani, în Florești. Pivariu: „Va aduce un plus de valoare comunității”

Galeria Istorică a Transilvaniei, finanțată prin PNRR, va avea sediul în comuna Florești din Cluj. Investiția se ridică la 15 milioane de euro și construcția ar putea dura patru ani.

 

 


„Cea mai mare investiție din Transilvania din componenta turism și cultură se va implementa la Florești. Este vorba de Galeria Istorică a Transilvaniei finanțată prin PNRR din cadrul rutei opresiunilor și conflictelor. Pentru prima dată Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei va avea sediul propriu, o clădire superbă, demnă de secolul 21”, se arată într-un comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

 


Investiția va fi făcută de Ministerul Culturii și este prevăzută prin PNRR. Clădirea va avea trei etaje și va fi construită pe un teren de 12.000 mp din Florești, pus de comună la dispoziția Ministerului Culturii pentru a-l opera și a demara toate procedurile necesare construcției.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News


Pe suprafața terenului vor fi amenajate și parcări și zone verzi, în care vor fi desfășurate alte activități culturale.

Muzeul, un plus de valoare adus comunității floreștene

Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, este de părere că amplasarea muzeului în comună reprezintă un aspect pozitiv pentru aceasta, care va contribui la valoarea ei culturală pe termen îndelungat.


„Va fi primul muzeu construit de la zero în Transilvania în ultimii 100 de ani. Identitatea unei comunități se poate creiona doar în jurul unor elemente culturale stabile. Acest muzeu va aduce un plus de valoare comunității prin cultură, istorie, identitate. Eu tratez cultura ca pe o investiție, administrația pe care o conduc vede cultura ca pe o investiție. Orice lucru cultural care se face la noi în comună mie mi se pare că aduce un plus de valoare pe termen lung multor generații”, a declarat Bogdan Pivariu, pentru Monitorul de Cluj.

Investiția se ridică la 15 milioane de euro

Costurile totale ale construcției sunt estimate la 15 milioane euro, fără TVA, din care 12 milioane euro, fără TVA, sunt destinați pentru proiectare și execuție, iar diferența pentru dotări.


Conform termenelor impuse prin PNRR, muzeul ar trebui să fie finalizat până în 2026, astfel lucrările având o durată de patru ani de zile.

CITEȘTE ȘI:

SCANDAL monstru la ședința de soluționare a contestațiilor pentru bugetul Floreștiului. Consilierii USR PLUS au ieșit din sală. Pivariu: „Am rămas fără cuvinte”

Un BEFORE/AFTER excepțional. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei a RESTAURAT o piesă vestimentară din sec. XVII

Ultimele Stiri
abonare newsletter