Administrație

Pași înainte pentru Centura Metropolitană a Clujului. Cele 20 de noduri rutiere, sigure pentru circulație

Centura Metropolitană Cluj a primit două noi avize. Cele 20 de noduri rutiere ale centurii au fost declarate sigure din punct de vedere al siguranței circulației.

Progrese pentru realizarea Centurii Metropolitane.

Deputatul USR-PLUS Viorel Băltărețu a declarat că Centura Metropolitană „e un obiectiv mai util și mai realist pentru infrastructura clujeană” și a arătat care este stadiul proiectului.

„Joi, la București, la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Direcția Siguranța Circulației, proiectantul a primit avizul pentru elementele de geometrie ale traseului principal, pasajelor, podurilor, viaductelor și ale drumurilor de legătură ce sunt în responsabilitatea CNAIR.


De asemenea, au fost avizate, din perspectiva siguranței circulației, cele 20 de noduri rutiere ale centurii”, a explicat Băltărețu.

El a mai precizat că urmează ca, în decursul acestei luni, proiectantul să predea spre avizare și soluțiile tehnice pentru restul drumurilor de legătură cu o lungime totală de 23.2km.

CITEȘTE ȘI:

Vești bune pentru șoferi! LUNI se redeschide traficul pe podul peste râul Arieș din Turda

abonare newsletter