Administrație

Intersecția Calea Baciului – Valea Seacă, extinsă la patru benzi. Viceprimarul Dan Tarcea: „Clujenii vor petrece mai puțin timp în trafic”.

Lucrările de extindere de la trei la patru benzi în zona intersecției Calea Baciului cu strada Valea Seacă au fost finalizate. Soluția implementată de Primărie elimină blocajele de trafic: „Este o zonă intens circulată, iar noua bandă va facilita deplasarea celor care merg spre Baciu și Zalău”, spune viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.

Intersecția Calea Baciului – Valea Seacă, extinsă la patru benzi. Viceprimarul Dan Tarcea: „Clujenii vor petrece mai puțin timp în trafic”.|Foto: Sergiu Tămaș - monitorulcj.ro Intersecția Calea Baciului – Valea Seacă, extinsă la patru benzi. Viceprimarul Dan Tarcea: „Clujenii vor petrece mai puțin timp în trafic”.|Foto: Sergiu Tămaș - monitorulcj.ro

 

 


Primăria a anunțat încheierea lucrărilor de lărgire a infrastructurii rutiere din zona Calea Baciului – Valea Seacă, prin deschiderea unei noi benzi de circulație. 

Astfel, în urma implementării soluției propuse de specialiști, a fost eliminat un important punct de congestie, iar clujenii nu vor mai fi nevoiți să stea în coloană la ieșire din Baciu. 


Intersecția Calea Baciului – Valea Seacă, extinsă la patru benzi. Viceprimarul Dan Tarcea: „Clujenii vor petrece mai puțin timp în trafic”.

„Am finalizat lucrările de lărgire a intersecției Calea Baciului cu Valea Seacă, de la trei la patru benzi. 
Este o zonă intens circulată, iar noua bandă va facilita deplasarea celor care merg spre Baciu și Zalău. Începând de azi clujenii vor petrece mai puțin timp în trafic”, a declarat, miercuri, viceprimarul Clujului Dan Ștefan Tarcea.

CITEȘTE ȘI: 
Dan Tarcea, despre trenul metropolitan Cluj: „Este cel mai avansat proiect de acest tip din România”. Ce presupune și în ce stadiu se află lucrările?

În august, administrația locală anunța identificarea unei soluții tehnice, împreună cu Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj și reprezentanții Drumurilor Naționale, pentru deblocarea traficului din zona intersecției Calea Baciului – Valea Seacă. 


Proiectul a presupus inclusiv intervenții pentru consolidarea infrastructurii rutiere și lucrări de modificare a sistemului de colectare a apelor pluviale.

Astfel, în urma încheierii lucrărilor de extindere, traficul de la ieșire din Cluj-Napoca pe direcția Baciu va fi descongestionat astfel încât șoferii nu vor mai fi nevoiți să stea în coloană. 


În zona intersecției Calea Baciului – Valea Seacă lucrările au vizat extinderea benzilor de circulație pentru eliminarea blocajelor din trafic pe o arteră importantă a Clujului. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Pasajul rutier de pe Calea Baciului, în etapa finală de licitație. Sensul giratoriu va fi extins, pentru preluarea traficului dinspre Tăietura Turcului

Pistele de biciclete de pe Drumul Sfântul Ioan prind contur. Lucrările au ajuns la 25%

Clujul investește în vehicule nepoluante și infrastructura electrică. Viceprimarul Dan Tarcea: „Susțin continuarea acestei direcții la Cluj, pentru un transport public mai bun”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter