Administrație

Ovidiu Cîmpean propune un program național de asistență pentru implementarea proiectelor publice prin concursuri internaționale de soluții: „Orașele au nevoie de viziune și excelență”.

Proiect ambițios propus de Ovidiu Cîmpean în cadrul Summit-ului Internațional pentru Neutralitate Climatică 2025, organizat la Cluj-Napoca. „Fără viziune, fără planificare corectă, riscăm spații publice de slabă calitate”, spune deputatul clujean.

Deputatul Ovidiu Cîmpean propune un program național de asistență pentru implementarea proiectelor publice prin concursuri internaționale de soluții: „Orașele au nevoie de viziune și excelență”.|Foto: Ovidiu Cîmpean Deputatul Ovidiu Cîmpean propune un program național de asistență pentru implementarea proiectelor publice prin concursuri internaționale de soluții: „Orașele au nevoie de viziune și excelență”.|Foto: Ovidiu Cîmpean

 

 


Tranziția Verde, nevoia unui Program Național de asistență pentru concursuri internaționale de soluții pentru proiectele publice și adoptarea legii europene pentru restaurarea naturii sunt temele abordate de parlamentarul clujean Ovidiu Cîmpean în cadrul intervenției la Summitul Internațional pentru Neutralitate Climatică 2025, organizat săptămâna aceasta la Cluj-Napoca, sub motto-ul: „Carbon OFF. Future ON”.

CITEȘTE ȘI: 
Cluj-Napoca, premiat la nivel național pentru tranziția verde. „Best Electric City” în România 2025.

Deși tot mai multe voci pun sub semnul întrebării Pactul Verde European, care este prezentat ca o amenințare la adresa economiei sau un obstacol în calea dezvoltării naționale, deputatul Ovidiu Cîmpean, vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, semnalează că pactul Green Deal reprezintă o investiție în calitatea aerului și o măsură de protecție în fața fenomenelor meteo extreme. 


Green Deal, un scut de protecție

„Pactul Green Deal nu este o pedeapsă, ci un scut care ne protejează cetățenii de dezastre climatice, dependență energetică și modele industriale învechite. Este o investiție în aer curat, comunități sănătoase, locuri de muncă moderne și industrii competitive ale viitorului”, a susținut Ovidiu Cîmpean în cadrul intervenției publice la summitul dedicat provocărilor climatice, desfășurat la Cluj-Napoca. 

CITEȘTE ȘI: 
Deputatul Ovidiu Cîmpean: „Ne propunem să atragem un miliard de euro pentru a susține investițiile orașelor care și-au asumat tranziția verde”

Amânarea acțiunii climatice nu reprezintă o alternativă, în condițiile în care crește vulnerabilitatea la inundații, secetă, fenomene extreme, șocuri energetice și instabilitate economică.


„Costul inacțiunii va fi întotdeauna mai mare decât costul tranziției”, spune Cîmpean.

Nevoia unui Program Național de Asistență Tehnică pentru concursuri internaționale de soluții pentru proiectele publice

În decembrie 2023, Ovidiu Cîmpean (PNL Cluj) lansa proiectul M100, o platformă care reunește orașele din România care și-au asumat tranziția verde. 


„Ne-am propus să atragem peste 1 miliard de euro pentru a le sprijini să devină neutre din punct de vedere climatic până în 2030. 
Dar banii nu sunt de ajuns. Orașele au nevoie de viziune și excelență în design. Orașele românești nu mai pot fi dezvoltate după principiul «ce prinde mai repede la asfalt»”, a arătat parlamentarul clujean.

În acest context, deputatul Ovidiu Cîmpean a prezentat beneficiile unui program național de susținere a primăriilor în dezvoltarea proiectelor publice prin intermediul concursurilor internaționale de soluții. 


„Propun lansarea unui program național de asistență tehnică, pentru a ajuta municipalitățile să organizeze concursuri internaționale de soluții pentru proiectele publice.
Aceste concursuri nu sunt doar formalități, ci sunt instrumente ale calității. 

CITEȘTE ȘI: 
Patru proiecte mari ale Clujului, realizate prin concursuri internaţionale de soluţii. Malurile Someşului, Turnul Pompierilor, strada Mihail Kogălniceanu şi Parcul Feroviarilor.

Fără viziune, fără planificare corectă, riscăm spații publice de slabă calitate, erori costisitoare de proiectare și întârzieri în creșterea calității vieții. (...). Multe dintre orașele noastre, în special cele medii și mici, nu au capacitatea tehnică și instituțională de a implementa proiecte complexe. Un program național de asistență tehnică ar permite multiplicarea acestui model și ar ajuta multe alte municipii românești să beneficieze de aceleași procese și rezultate”, a notat Ovidiu Cîmpean în mesajul publicat pe pagina sa de Facebook. 

Cluj-Napoca a arătat puterea acestui model. Proiectele selectate prin concursuri internaționale au fost recunoscute și premiate la nivel internațional. Cel mai recent proiect premiat este „ReThinking Someș”, care a obținut, săptămâna aceasta, un premiu pentru arhitectură și urbanism în Spania, la categoria Orașe, Peisaje și Teritorii. 

Adoptarea legii europene pentru restaurarea naturii

Cîmpean a subliniat importanța alinierii la Legea europeană pentru restaurarea naturii.

„Trebuie să tratăm natura urbană ca pe o infrastructură critică: râuri, zone umede, parcuri și coridoare verzi care ne răcoresc orașele, curăță aerul și ne susțin sănătatea mintală și fizică.
Trebuie să integrăm ținte de restaurare în planificarea urbană și să ne asigurăm că orașele M100 devin modele de urbanism care să integreze natura”, adaugă Ovidiu Cîmpean în mesajul citat. 

România are nevoie de voință politică și curaj pentru modelarea orașelor din perspectiva calității vieții, în condițiile în care dispune de talent și sprijin european, mai arată parlamentarul clujean. 

Clujul are ca obiectiv să fie primul oraș din România care să fie neutru din punct de vedere climatic, în primele 100 orașe din UE care să atingă acest obiectiv până în 2030, conform planului asumat cu Comisia Europeană. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ovidiu Cîmpean, despre proiectul M100: „Atragem 1 mld. de € pentru a crea orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic“

Clujul ACCELEREAZĂ investițiile în energie verde cu un nou parc fotovoltaic

Malurile Someșului, un proiect de reamenajare recunoscut pe plan internațional. Deputatul Ovidiu Cîmpean: „Acesta este Clujul care privește spre viitor!”

Ultimele Stiri
abonare newsletter