Administrație

Peste 1.500 de garaje, DEMOLATE din ianuarie. Câte vor fi demolate până la finalul anului?

Peste 1.500 de garaje au fost demolate de la începutul anului în cartierele din municipiul Cluj-Napoca. În medie, 100 de garaje demolate aduc 22 de locuri de parcare în plus.

Peste 1.500 de garaje au fost demolate de la începutul anului în cartierele din municipiul Cluj-Napoca/ Foto: Facebook - Emil Boc Peste 1.500 de garaje au fost demolate de la începutul anului în cartierele din municipiul Cluj-Napoca/ Foto: Facebook - Emil Boc

 

Potrivit primarului Emil Boc, până în prezent 1.533 de garaje din cartierele Clujului au fost demolate, iar până la sfârșitul anului sunt propuse spre a fi demolate 2.150 de garaje.


 

„1533 de garaje demolate până acum în 2022. Alte 617 garaje urmează a fi desființate pana la sfârșitul anului pentru a crea parcări în toate cartierele orașului


Am fost astăzi în vizită de lucru în zona străzilor Gorunului și Scorțarilor din cartierul Mărăști, unde au fost demolate 57 garaje pentru a crea locuri de parcare. 

Primăria Cluj-Napoca amenajează noi locuri de parcare și spații verzi în locul garajelor desființate. Activitatea continuă în toate cartierele orașului, 2150 garaje fiind propuse pentru demolare în 2022.


De asemenea, în urma demolării garajelor se vor amenaja parcări sigure pentru biciclete, acolo unde amplasamentele permit acest lucru. Locațiile prevăzute pentru noi parcări sigure pentru biciclete: Rapsodiei nr.12, Alverna nr.61, Petuniei nr.7 și Ciocârliei nr.1 - Lacul Roșu nr.2.

Restructurarea și regenerarea urbană în toate cartierele orașului reprezintă o prioritate pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca. Realizarea acestor lucrări de interes public are ca scop alinierea Clujului la rigorile urbanistice actuale și creșterea calității vieții cetățenilor prin îmbunătățirea spațiului urban”, a anunțat primarul Emil Boc.


 

Peste 2.000 de garaje, demolate în 2021

Anul trecut, au fost demolate circa 2.300 de garaje de tablă din cartierele Mărăști, Plopilor, Grigorescu și nu numai, fiind realizate 2.712 locuri de parcare (un plus de 318 locuri de parcare).

„În 2021 am demolat peste 2.300 de garaje, iar în total, garaje demolate până în acest moment sunt peste 3.600 de garaje. Din evidențele pe care le avem, a rezultat un spor de aproximativ 20% la numărul de garaje. Practic, la fiecare 1.000 de garaje demolate, au rezultat încă 200 de locuri de parcare suplimentari, deci la cele 3.600, putem spune că sunt aproximativ încă 900 de locuri suplimentare rezultate”, a declarat pentru monitorulcj.ro Dan Tarcea, la începutul anului.


În unele zone sunt necesare exproprieri

De asemenea, în fiecare cartier al municipiului există zone cu situație juridică neclară, unde vor fi necesare exproprierile.

Însă, aceste se vor desfășura într-o altă etapă, după ce restul garajelor vor fi demolate:

„Sunt foarte multe zone în oraș în care situația este neclară. În fiecare cartier al orașului avem zone în care, de exemplu, dintr-un șir de vreo 50 de garaje am demolat doar cam 40 și 10 garaje au rămas în picioare pentru că acolo a fost limita până la care noi am avut situația juridică clară. Pe strada Agricultorilor este o astfel de zonă, dar sunt regăsite situații de acest fel în fiecare cartier.

Prima dată vom demola garajele acolo unde avem situația juridică a terenurilor clară. După ce vom epuiza toate aceste zone vom trece și la etapa a doua, adică exproprierea terenurilor respective și amenajarea lor. Dar acest lucru se va întâmpla într-o etapă ulterioară, acum ne concentrăm pe zonele în care avem proprietatea liberă de sarcini și unde putem interveni în timp util”, a spus viceprimarul.

 

CITEȘTE ȘI:

2665 de garaje demolate la Cluj și multe altele urmează. La 100 de garaje demolate apar 25 de locuri de parcare în plus

Aproape 2.000 de garaje vor fi DEMOLATE anul acesta. Care sunt ZONELE vizate?

abonare newsletter