Familia unui copil de 10 ani care și-a pierdut viața la Spitalul de copii din Cluj a decis să doneze organele. Patru destine au fost astfel schimbate radical, printre acestea fiind și un alt copil.
În locul fostei Școli Generale numărul 9 de pe Calea Baciului, rămasă în ruine timp de 10 ani, va fi ridicat un centru pentru vârstnici. Proiectul (PUD) a fost prezentat și discutat în ședința Comisiei de Urbanism de luni după-masa.
Creșterea alarmantă a numărului de cazuri de COVID-19 - 80 de noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore - a determinat adoptarea unor restricții în județul Cluj.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că au fost ridicați primii cai lăsați de izbeliște pe străzile din localitate. Conform lui Pivariu, în acest moment există cadru legal pentru a se recurge la această soluție.
Festivalul Jazz in the Park se întoarce la începutul lunii septembrie cu numeroase concerte, într-o ediție specială, ce se va desfășura în mai multe locații din oraș. Vezi programul concertelor.
Licitația publică pentru delegarea pe o perioadă de 10 ani a serviciilor de colectare și transport a deșeurilor municipale din Cluj-Napoca, Huedin și 43 de comune din județ a fost câștigată de SC Supercom SA.