Actualitate

Un oraș rus de frontieră a cerut alipirea la Estonia

Locuitorii orașului rus Ivangorod, de la granția cu Estonia, au trimis, în urmă cu patru ani, câte o petiție președinților Rusiei și Estoniei prin care cereau ca orașul lor să fie alipit Estoniei.

Scrisoarea a fost scrisă și expediată în 2010, atât Moscovei cât și Tallinnului, de viceprimarul de pe atunci al orașului rus Ivangorod, Yury Gordeyev, împreună cu câte o petiție semnată de aproximativ 660 din cei 11.000 de locuitori ai orașului.

Yury Gordeyev argumenta în document trimis că atât Ivangorod și alte câteva raioane situate de-a lungul frontierei ruso-estoniane au făcut parte din Estonia acum 300 de ani, motiv pentru care orașul trebuie să revină sub jurisdicția estoniană. Orașul se află pe malul de est al râului Narva, chiar vizavi de orașul estonian Narva, potrivit Radio Free Europe.


Gordeyev a fost conșient însă că frontierele Rusiei și ale Estoniei nu vor fi redesenate în favoarea orașului său. El a declarat însă că scopul petiției este acela de a atrage atenția asupra problemelor orașului."Despotismul birocraților noștrii și indiferența completă a guvernului regional față de problemele noastre ne-au obligat să facem aceasta", se arată în scrisoarea trimisă președintelui rus de pe atunci Dmitri Medvedev.

Potrivit lui Gordeyev, situația orașului Ivangorod s-a agravat în urmă cu trei ani, atunci când districtul Ivangorod a fost desființat pentu a fi încorporat în districtul Kingisepp.  În urma acestei reorganizări, în fiecare an, orașul a primit cu aproximativ 50 de milioane de ruble (1.7 milioane dolari), mai puțin de la bugetul regional.


Un alt motiv de nemulțumire a locuitorilor din Ivangorod este creșterea abruptă a prețurilor la utilități, despre care Gordeyev spune este cu 60 - 100% mai mare în orașul lor decât în districtele din vecinătatea Kingisepp-ului.

"Desigur, nu va fi nici o integrare" a Ivangorod-ului în Estonia, a spus Gordeev. "Am înțeles acest lucru foarte bine pentru că acest lucru nu este de competența președintelui estonian, ci de competența președintelui rus, dar am făcut acest apel pentru că nimănui nu îi pasă de problemele noastre."

abonare newsletter