Actualitate

Cascada Niagara, iluminatâ în albastru cu ocazia naşterii "bebeşului regal" britanic

Simbol al ataşamentului Canadei faţă de coroană, cascada Niagara şi turnul CN din Toronto vor fi iluminate în albastru în onoarea băieţelului pe care l-a născut ducesa de Cambridge, Kate.

Turnul CN, care domină capitala economică canadiană cu cei 553 de metri înălţime, va fi luminat în albastru "special pentru această noapte", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt.

Cascada Niagara, locaţie turistică situată la frontiera dintre Statele Unite şi Canada, va fi de asemenea luminată în această culoare, a transmis presa locală, potrivit Mediafax.


Al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, "bebeluşul regal" este "viitorul suveran al Canadei" a declarat premierul Stephen Harper urându-le "sănătate şi fericire noilor părinţi" într-un comunicat.

Stat Commonwealth, Canada este o monarhie parlamentară care o are în prezent ca şef de stat pe regina Elizabeth a II-a, reprezentată la Ottawa de guvernatorul general David Johnston.


Naşterea fiului lui Kate şi al prinţului William a fost foarte urmărită în această ţară, cu excepţia Quebecului, provincie francofonă care a încercat de două ori să îşi obţină independenţa.

 

Etichete: bebelus regal
Ultimele Stiri
abonare newsletter