Actualitate

Zeci de baloți de fân au ars într-o comună din Cluj. Pompierii au intervenit mai bine de patru ore VIDEO

Zeci de tone de fân au ars miercuri seară în comuna Mica din Cluj, cuprinse de flăcări. Pompierii au intervenit cu efective sporite.

Intervenție la un incendiu de baloți de fân în comuna Mica/Foto ISU Cluj Intervenție la un incendiu de baloți de fân în comuna Mica/Foto ISU Cluj

 

 


Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au desfășurat, miercuri seară, o intervenție de durată la un incendiu care a cuprins mai mulți baloți de fân în localitatea Nireș, comuna Mica. 

La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă. 


„Incendiul s-a manifestat la 60 de baloți de fân, fiecare cântărind aproximativ 500 de kilograme. Echipajele au fost ajutate pe timpul operațiunilor de stingere de către localnici, precum și de proprietarul baloților, care a adus un tractor cu furcă în față”, transmite ISU Cluj.

Nu au fost persoane care să solicite îngrijiri medicale și nu a existat pericolul ca flăcările să se extindă, deși în apropiere se afla o hală dezafectată. După aproximativ patru ore și jumătate, pompierii au revenit la subunitate.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Incendiu puternic la Pata Rât. O locuință și alte anexe improvizate au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a murit

abonare newsletter