Președintele Klaus Iohannis a participat la slujba de comemorare a celor 70.000 de sași și șvabi care au fost deportați în urmă cu 70 de ani din România în lagăre de muncă forțată din Uniunea Sovietică.
Apple a majorat preţurile aplicaţiilor software comercializate prin intermediul App Store, din Canada până în Europa, fiind una dintre cele mai ample reacţii de acest tip a Apple la fluctuaţiile de curs valutar.
Lassana Bathily, un lucrător musulman din Mali, a salvat mai mulți ostatici evrei ai magazinului alimentar din Paris, printre care și un copil de trei an și jumătate.
Fratele lui Ahmed Merabet, ofițerul de poliție ucis la ieșirea din redacția Charlie Hebdo, a oferit câteva declarații în cadrul unei conferințe de presă emoționante. Acesta -a arătat „devastat de moartea barbarică de mâna teroriștilor, proveniți din aceeași țară de origine, care pretind că acționează în conformitate cu Islamul”, scriu jurnaliștii de la Independent.
Atacurile comise în Franţa ar putea fi începutul unui val de atentate la nivel european, potrivit unor comunicaţii ale liderilor grupării Stat Islamic, interceptate de serviciile de informaţii americane, relatează ziarul german Bild, în ediţia de duminică.
PNL a adresat o scrisoare Avocatului Poporului în care îi cere să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.94/2014, privind retragerea titlului de doctor, arătând că Ordonanţa a fost iniţiată de „interesele private ale premierului Victor Ponta”.
Un cotidian din Hamburg, care a publicat caricaturi cu profetul Mahomed ale revistei satirice franceze Charlie Hebdo, a fost ţinta unui atac cu un dispozitiv incendiar duminică dimineaţă, a anunţat poliţia, precizând că nu s-au înregistrat răniţi.
Prima săptămână din ianuarie a fost una agitată pentru leu, în contextul deprecierii euro faţă de dolar la minimul ultimilor zece ani dar şi a atentatelor teroriste de la Paris.
Dezvoltarea tehnologică a permis omului menţinerea unei temperaturi de circa 23 de grade Celsius în locuinţe pe timpul iernii, dar acest lucru afectează aspectul fizic, fiind de cele mai multe ori motivul pentru care pielea şi părul au un aspect neplăcut.