Un accident rutier grav a avut loc duminică, 26 iulie, pe strada Baia Mare din Dej. O maşină în care se aflau doi soţi şi copilul lor de 4 ani, a ajuns într-un cap de podeţ din cauza unei explozii la o roată.
Transporturile pierd peste un miliard de lei la rectifcarea bugetară, sumă alocată iniţial proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă, iar bugetul Sănătăţii pierde 600 de milioane lei, bani redirecţionaţi către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Partida disputată duminică pe stadionul din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” au adus față în față echipele Universitatea Cluj și Timișoara Saracens într-o partidă de verificare înainte de reluarea întâlnirilor contând pentru Cupa Regelui din luna august.
Cizmele de cauciuc purtate de spectatorii festivalului Glastonbury au ajuns în picioarele săracilor de la Pata Rât. Proiecul a fost iniţiat de un grup de tineri din Marea Britanie.