“Aparatul de specialitate” al Consiliul Județean - așa cum își spun ei singuri – Claudiu Salanță, Mariana Rațiu, Ștefan Iliescu – s-a întrecut în laude și caracterizări care mai de care mai penibile la adresa fostului președinte al instituției, Mihai Seplecan în procesul în care acesta e acuzat că s-a folosit de o diplomă de licență falsă pentru a se angaja. Sunt angajații care în 2015 l-au sfidat pe Seplecan cu ocazia depunerii jurământului de președinte.
Angajații de la stat câștigă cu peste 2.000 de lei mai mult decât cei din sectorul privat, conform datelor INS, CNPP și MFP pe luna septembrie, a precizat pe contul său de Facebook deputatul USR Claudiu Năsui.
Duminică, 11 noiembrie, episcopii catolici din România, aflați încă la Roma după vizita ”ad Limina”, au celebrat o Sf. Liturghie cu ”Te Deum” la Centenarul Marii Uniri. ”Dumnezeu”, a spus arhiepiscopul Ioan Robu, ”să binecuvânteze România și pe toți românii din țară și de peste hotare! La mulți ani, România!”
România va suferi, până în anul 2050, cea mai mare scădere a populației din întreaga lume. Vom fi mai puțini cu circa 4.39 milioane de persoane, conform Population Reference Bureau (PRB), o organizație americană nonprofit specializată în statistici privind mediul, sănătatea și populația mondială.
Numele lui Dan Petrescu (50 de ani) a fost tot mai des vehiculat în ultima vreme ca o variantă plauzibilă de a reveni pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj, odată cu reintrarea în „schemă” a lui Marian Copilu.