Miocardita după infectarea cu COVID-19 este mult mai frecventă decât cea care a fost raportată după vaccinare. Aceasta este specifică persoanelor cu vârsta de până în 30 de ani.
În cadrul operaţiunii realizate la nivel naţional, procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii vor pune în executare 457 de mandate de percheziţie domiciliară şi 367 de mandate de aducere.
Maurer Imobiliare reprezintă un nume cu rezonanță pe piața imobiliară din România, fiind compania care, în cei 15 ani de prezență pe piața imobiliară, a așezat pe harta extinderii sale orașe importante din țară.
Corpul unui bărbat a fost găsit de pompieri în timp ce stingeau flăcările care au cuprins o casă din comuna Răuseni, județul Botoșani. O posibilă cauză a incendiului a fost de o țigară lăsată aprinsă.
În Germania intră miercuri în vigoare măsurile împotriva COVID-19 într-o încercare de a frâna înmulţirea necontrolată a cazurilor de COVID-19. Certificatul verde va deveni obligatoriu la locul de muncă şi pentru folosirea mijloacelor de transport, relatează agenţia EFE.
După o săptămână în care temperaturile au fost apropiate de cele normale pentru această perioadă, meteorologii anunță lapoviță și ninsoare în zona Transilvaniei spre finalul lunii noiembrie.