Creșterea internărilor în valul 5 rămâne una accentuată în rândul copiilor, numărul fiind de două ori mai mare față de săptămâna trecută, atrage atenția medicul Octavian Jurma.
Organizația Mondială a Sănătății avertizează că deși Omicron pare să producă o boală mai puțin severă față de celelalte variante ale coronavirusului, nu trebuie tratată ca „o formă ușoară”.
România va împrumuta 305 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj, adică 67% din suma totală. Spitalul va fi gata în 2026.
Masca devine obligatorie atât în spațiile închise, cât și în cele deschise. Există, totuși, câteva categorii de persoane care sunt scutite de la portul măștii.
O poveste halucinantă a avut loc în județul Cluj, o tânără de 20 de ani fiind însărcinată cu copilul propriului ei tată. Tânăra a primit bani de la tată, pentru a ține în secret faptele, scrie clujust.ro.
În ultimii doi ani, pe strada Oașului, intersecție cu strada Treboniu Laurian, au avut loc mai mult de 7 accidente. În zonă ar fi nevoie de reglementarea circulației, spun locuitorii.
SUA a redus perioada de carantină și izolare la 5 zile de la infectarea cu noul coronavirus. Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică al UBB, susține că și în România perioada de carantinare ar trebui scăzută la numai o săptămână.
Săptămâna trecută au fost înregistrate 100 de cazuri de gripă clinică în România. Numărul este de aproape 6 ori mai mare decât cazurile raportate anul trecut, în săptămâna similară.
Doi tineri de 26 și 19 ani din Apahida au fost reținuți pentru distrugere și conducere fără permis, după ce unul a dat foc unei mașini. Cel din urmă a fost arestat ulterior.