Florești
Un antrenor de fotbal, acuzat că a distrus un gard în Parcul Sportiv Florești. A fost depusă plângere!
Un antrenor de fotbal din Florești este acuzat că a deteriorat un gard din Parcul Sportiv, după ce ar fi încercat să sară peste o poartă închisă.
Un antrenor de fotbal din Florești ar fi distrus un gard din Parcul Sportiv în timp ce încerca să treacă peste o poartă închisă.
Primarul Bogdan Pivariu a făcut publice imagini cu incidentul și a anunțat că a fost depusă o plângere pentru distrugere.
Potrivit edilului, bărbatul ar fi traversat pistele neregulamentar, fără să folosească pasarela destinată trecerii în siguranță. Ulterior, acesta ar fi încercat să sară peste o poartă închisă, deteriorând gardul.
„În imaginile pe care le vedeți, un antrenor de fotbal din Florești, care ar trebui să fie un exemplu pentru copiii pe care îi pregătește, ignoră regulamentul parcului”, a transmis Bogdan Pivariu pe Facebook.
Primarul a criticat comportamentul bărbatului, pe care l-a descris drept „un exemplu regretabil de iresponsabilitate civică”.
Plângere pentru distrugere
Pivariu a precizat că în ultima perioadă au fost identificate mai multe incidente în Parcul Sportiv. În cazul prezentat, a fost depusă o plângere pentru distrugere, urmând ca autoritățile să stabilească răspunderea potrivit legii.
Edilul le-a cerut locuitorilor să protejeze infrastructura publică și să respecte regulile de utilizare a parcului.
„Dragi floreșteni, bunul public este al nostru, al tuturor. Pentru a ne bucura de o infrastructură modernă, trebuie să avem grijă de ea”, a mai transmis primarul.
CITEȘTE ȘI:
