În plină vară, piața imobiliară din orașul din Inima Transilvaniei stagnează. La începutul lunii august, Floreștiul a revenit în topul preferințelor imobiliare.
Seceta face ravagii de la zi la zi. Zeci de județe sunt afectate de secetă în prezent, inclusiv Cluj. În total, 205.257 hectare de terenuri agricole au fost afectate.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a anunțat miercuri moartea medicului Dorin Mureșan. Acesta a fost medicul coordonator al UPU Cluj timp de 10 ani.
Clădirile de pe Iuliu Maniu nr. 1 și 3 trec în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca și vor fi folosite pentru extinderea Centrului de tineret. Mai multe procese au fost deschise împotriva Primăriei de către persoanele care locuiesc în zonă.
Francezul Guessouma Fofana, unul dintre jucătorii care n-au mai evoluat de la revenirea lui Dan Petrescu, nu a ajuns la un acord cu CFR Cluj pentru rezilierea contractului, scadent vara viitoare.
Începând de miercuri, 3 august, compania Wizz Air introduce noi zboruri spre Torino și Napoli, două destinații de vacanță râvnite, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Primăria Cluj-Napoca trebuie să scoată mai mulți bani de la bugetul local pentru finanțarea lucrărilor la Podul Răsăritului. Ministerul Dezvoltării a tăiat finanțarea pentru acest obiectiv prin Programul de Investiții „Anghel Saligny”.
O acțiune de câteva ore a polițiștilor clujeni s-a lăsat cu zeci de sancțiuni, o bună parte dintre acestea pentru depășirea vitezei. Mai mulți șoferi au fost nevoiți să-și predea permisele de conducere.