Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla organizează Pelerinajul eparhial din 14-15 august la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, Sanctuar Arhiepiscopal Major (str. Romul Ladea, nr. 6).
Argentinianul Lionel Messi, de şapte ori laureat şi deţinător al trofeului, nu se află pe lista celor 30 de fotbalişti nominalizaţi pentru Balonul de Aur 2022, dezvăluită vineri, informează AFP.
Premierul maghiar Viktor Orban va fi citat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat președintele CNCD, Csaba Asztalos, ca urmare a sesizării oficiale făcute de deputatul PNL, Alexandru Muraru, cu privire la discursul rasist pe care președintele ungar l-a ținut la Băile Tușnad.
În avanpremiera festivalului, organizatorii au gândit pentru public o serie de expoziții și concerte care vor deschide apetitul pentru evenimentele ce vor urma.
Dan Petrescu (54 de ani) s-a calificat cu CFR Cluj în play-off-ul Conference League, alături de Mirel Rădoi (41 de ani) și Nicolae Dică (42 de ani), antrenorii de la Universitatea Craiova și FCSB.