Politică

Viktor Orban, citat la CNCD pentru discursul rasist de la Băile Tușnad

Premierul maghiar Viktor Orban va fi citat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat președintele CNCD, Csaba Asztalos, ca urmare a sesizării oficiale făcute de deputatul PNL, Alexandru Muraru, cu privire la discursul rasist pe care președintele ungar l-a ținut la Băile Tușnad.

Viktor Orban (C) si Laszlo Tokes (D) participa la lucrarile universitatii de Vară

 

„Conform legislației, orice solicitare la Consiliu se soluționează cu citarea obligatorie a părților, în vederea audierilor. În acest caz, ca în orice caz, titularul de dosar, care va fi stabilit prin alocarea aleatorie a dosarului, va face managementul dosarului și probabil, presupun, va face această citare. Nu am mai avut o astfel de situație. Cred că citarea poate fi făcută prin reprezentanța legală a Ungariei la București, adică prin ambasadă”, a spus Csaba Asztalos, președintele CNCD. Csaba Asztalos a spus că instituția pe care o conduce are obligația legală să soluționeze plângerea făcută de Alexandru Muraru. „Vom face citarea părților. Dacă doresc, depun punct de vedere, dacă nu, nu. Dacă doresc, își trimit reprezentant, dacă nu, nu. După această fază, se va face o analiză a dosarului, de către titularul de dosar, o propunere de soluționare, care va intra în deliberări și se va da o soluție”, a spus președintele CNCD, citat de digi24.ro.


Deputatul PNL Alexandru Muraru a anunțat joi că a sesizat oficial CNCD cu privire la discursul rasist al președintelui Ungariei Viktor Orban de la Băile Tușnad. 

„Declarațiile care fac apel la «puritate rasială» sunt inacceptabile într-o Românie europeană și tolerantă. Acest discurs al premierului Viktor Orban este desprins din ideologiile rasiale care au făcut milioane de victime în secolul XX. Aceste derapaje sunt inacceptabile într-o Românie și Europă a secolului al XXI-lea care au trecut prin tragediile ideologiilor rasiale”, a spus Alexandru Muraru. 


În sesizarea adresată CNCD, Muraru a adăugat că „imunitatea diplomatică a d-lui Viktor Orban nu se referă la declarații, ci la fapte care sunt circumscrise codului penal, iar imunitatea diplomatică se activează în cazul unei acțiuni oficiale, nu a unei vizite private, cum a fost cea de la Băile Tușnad”.

CITEȘTE ȘI:

Rețeaua lui Viktor Orban. Guvernul de la Budapesta pompează sute de milioane de euro în fundațiile UDMR. Banii au ajuns și în Cluj

OPINIE. Viorel Nistor: „Viktor Orbán: «slugă la doi stăpâni» sau stăpân la două slugi?”

„Viktor Orban și guvernul său fac tot posibilul pentru a lega Transilvania de patria mamă”

Ultimele Stiri
abonare newsletter