Leguma care te ajută să slăbești și combate cancerul, cu multe beneficii pentru organism. Acest aliment este recomandat de specialiști datorită proprietăților sale pentru sănătate.
„Festivalul Silvoiței” a ajuns la cea de-a IV-a ediție. Între 17 și 18 septembrie, de la 10.00 la 18.00, se va desfășura la Vultureni, a IV-a ediție a „Festivalului Silvoiței”.
Un incendiu ce ar fi fost provocat de fulger a izbucnit, joi după-amiază, la o policlinică privată din municipiul Arad, o clădire nouă care urma să se deschidă pentru pacienţi în zilele următoare, iar cei câţiva angajaţi din interior s-au autoevacuat şi nu există răniţi.
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a îndemnat joi la încetarea tuturor operaţiunilor militare în jurul centralei nucleare Zaporojie, aflată sub controlul armatei ruse în Ucraina.
CFR Cluj a făcut spectacol miercuri seară și a învins cu 4-0 pe FC Voluntari. Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, este nemulțumit și de această dată.