Adulții care dorm cinci ore pe noapte se pot confrunta cu un risc mult mai mare de a dezvolta două sau mai multe boli cronice, cum ar fi boli de inimă, cancer sau diabet. Cât este recomandat să dormi?
În luna august, salariul mediu net al clujenilor a fost de 4.730 de lei, cu aproape 500 lei mai mare decât în 2021. Clujul se situează pe locul doi în România privind salariile.
Un clujean și-a montat mai multe panouri solare la geamul apartamentului. Folosește această metodă ca să plătească mai puțin factura la energie electrică.
„U” Cluj și CFR Cluj se întâlnesc de două ori în trei zile, prima dată joi, 20 octombrie, iar a doua oară în 23 octombrie. Suporterii celor două echipe și-au anunțat întâlnirile dinaintea partidelor.
Un incendiu a izbucnit miercuri la un apartament dintr-un bloc din localitatea Aghireșu-Fabrici. Flăcările au pornit de la un jar aprins căzut din sobă.
În sezonul rece, incendiile la locuințe devin din ce în ce mai dese, de multe ori pentru că lăsăm mijloacele de încălzire nesupravegheate. Pompierii clujeni oferă câteva recomandări pentru prevenirea incendiilor.
În timpul unei operații, chiar dacă ai fost anesteziat total există anumite riscuri la care ești supus. Un pacient chiar poate să fie conștient sau să simtă ce se întâmplă, însă acest lucru se întâmplă rar. Un medic rezident pe ATI din Cluj explică ce factori de risc există și care sunt modalitatățile de prevenție sau tratare a acestui fenomen.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca asigură măsurile de ordine publică cu ocazia desfășurării meciurilor de fotbal dintre „U” și CFR Cluj din data de 20, respectiv 23 octombrie, care vor avea loc pe Cluj Arena.