Un american condamnat la moarte pentru uciderea unui poliţist a fost executat miercuri în Texas (SUA), în pofida suspiciunilor de prejudecăţi rasiste legate de procesul său.
Cumpărați manualul de evaziune fiscală și munca la negru – dacă încă nu-l aveți în bibliotecă. Pentru că au să crească taxele, impozitele și contribuțiile.
Stadiul „la zi” al șantierelor din Cluj-Napoca. Lucrările la Parcul Armătura avansează în ritm accelerat și se apropie de finalizare. La Parcul Feroviarilor, o nouă pasarelă pietonală „prinde contur”.
PSD ar putea cere demisia ministrului Educației Ligiei Deca, în urma retragerii atribuțiilor secretarului de stat PSD Florin Lixandru. Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dâncu denunță „secretomania” legată de legile educației.
Miercuri seara a izbucnit un scandal la un restaurant din municipiul Turda. Patru persoane au fost implicate, iar în urma incidentului un bărbat a fost rănit.
Floreștiul rămâne cea mai accesibilă zonă pentru cei care doresc să își cumpere un apartament lângă Cluj, cu prețul mediu pe metrul pătrat sub 1.500 de euro.
Deputaţii de la USR şi Forţa Dreptei au depus, miercuri, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, intitulată „România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice”.