Un clujean a fost păgubit cu peste 40.000 de euro din vânzarea unor criptomonede către un tânăr din București. Tranzacția ar fi trebuit să aibă loc într-un bar din Cluj.
PNL va lua o decizie în privinţa ministrului Lucian Bode până la rotativa guvernamentală din luna Mai, susține prim-ministrul Nicolae Ciucă, subliniind că situaţia acestuia urmează să fie clarificată în partid. Solicitarea pentru rezolvarea «cazului Bode» a venit din partea președintelui Klaus Iohannis.
Tarifele pentru ridicarea gunoiului au crescut enorm în două comune din Cluj. Unii locuitori au fost taxați chiar dacă nu au scos gunoiul la poartă, iar primarii și locuitorii sunt nemulțumiți.
Lucian Bode, a declarat, joi, la Vaslui că a respectat legea în ceea ce priveşte întocmirea tezei sale de doctorat. Comisia de Etică a UBB arăta, în urma unei analize făcute alături de experți internaționali, că ministrul Bode și-a plagiat teza de doctorat.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat joi plenului Parlamentului European și a mulțumit Europei pentru sprijinul oferit Ucrainei în lupta sa împotriva invaziei rusești.
Un număr de 99.564 de cazuri de infecţii respiratorii acute - gripă clinică, IACRS şi pneumonii - au fost raportate în perioada 30 ianuarie - 5 februarie. Cluj ocupă locul 2 pe țară la cele mai multe cazuri, după București.
Contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții „Extindere terminal pasageri plecări pe latura de Nord” a fost semnat. Prin această investiție se urmărește o mai bună separare fizică a fluxurilor pentru zborurile interne și internaționale.