O serie de localități au înregistrat pagube în urma cutremurelor care au zguduit marți România, dintre care cel mai puternic cu o magnitudine 5,7 pe scara Richter. Cuprinși de panică oamenii au sunat la 112 pentru ajutor.
Cluj-Napoca a rămas cel mai scump oraș din România în privința locuințelor de vânzare. Într-un an, în municipiu a fost înregistrată o creștere de 17,2%.
Consilierul principal pe probleme de politică monetară al lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, „crede” că în România se pregătește introducerea impozitului progresiv pe venitul personal.
Ca în orice domeniu, este foarte importantă capacitatea de autocontrol și de stăpânire a emoțiilor, acestea fiind două dintre cele mai importante atribute pe care un parior trebuie să le aibă în momentul în care își dorește să obțină performanță.
România va primi 1,4 miliarde de euro, suplimentare față de fondurile din PNRR, pentru investiții în infrastructura energetică, energie regenerabilă și reducerea dependenței de importurile de gaz din Rusia.
Universitatea Cluj își dispută meciurile din Liga 1 la Mediaș din cauza faptul că gazonul de pe Cluj Arena s-a transformat într-o mare mocirlă la ultimul meci jucat împotriva Rapidului. Ulterior, suporterii i-au transmis președintelului Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, că „își joacă ultima carte”.