Polițiștii au transmis informații privind modul în care s-a produs accidentul de pe Calea Moților de luni, 22 mai, în care au fost implicate cinci mașini.
Contractul de proiectare, în valoare de 3,5 milioane de euro, pentru modernizarea Liceului „Lucian Blaga” și a străzilor adiacente a fost semnat luni, 22 mai.
Blocul Național Sindical avertizează că și alte sectoare ar putea intra în grevă și susține că gestul profesorilor de a nu mai intra la cursuri este „perfect justificat”.
Vrei să-ți faci o terasă în curtea casei tale? Da, este o idee atât de grozavă! Dar poate că este foarte scumpă? Nu, o terasă nu este o idee foarte scumpă.
Lotul de peste 15 km de pe Autostrada Transilvania, segmentul Chețani-Câmpia Turzii, a înregistrat un avans de peste 10% pentru finalizarea lucrărilor și ar putea fi finalizat până la finalul lui 2023.
În prezent există anumite categorii de salariați care se pot pensiona mai devreme. Acest lucru se va schimba, fiindcă vârsta de pensionare va crește treptat până la 65 de ani, pentru toată lumea.