După 9 ani, Campionatele Naționale de Orientare în alergare se reîntorc în Cluj, ultima dată fiind organizate în regiunea Clujului în anul 2014 de către clubul Dudu Florești.
Eugen Tomac, liderul PMP, îndeamnă la unificarea opoziției de dreapta înaintea alegerilor din 2024. El spune că a avut deja mai multe întâlniri cu liderii USR.
Efectele schimbărilor climatice se resimt în ultima vreme puternic în Cluj-Napoca și județ. Primarul Emil Boc spune că municipalitate are un plan concret de acțiune climatică.
Modificarea din Codul penal privind consimțământul sexual reprezintă o „inepție” pentru o țară în care numărul de abuzuri sexuale asupra minorilor a „explodat”, arată judecătorul clujean Cristi Danileț.
Mii de oameni s-au închinat miercuri seara la moaştele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, aşteptând la rând câteva ore, în cea mai impresionantă procesiune de acest gen din ultimii ani de la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.
Un cal nesupravegheat a fost ridicat de pe străzile din Florești pentru că punea în pericol circulația, iar proprietarul a fost amendat pentru neglijența sa.
Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa a obținut avizul Ministerului Sănătății pentru înființarea Ambulatoriului Integrat, cu un cabinet în specialitatea Psihiatrie