Sport

Clujul, gazda Campionatului Național de Orientare în alergare. Sute de sportivi din țară și din străinătate vor alerga prin pădurile județului

După 9 ani, Campionatele Naționale de Orientare în alergare se reîntorc în Cluj, ultima dată fiind organizate în regiunea Clujului în anul 2014 de către clubul Dudu Florești.

Start la Cupa Transylvania Open ediția 21 / Sursa foto: monitorulcj.ro Start la Cupa Transylvania Open ediția 21 / Sursa foto: monitorulcj.ro


Sunt așteptați la competiție atât cei 315 de sportivi înscriși din 29 de cluburi și neafiliați, din mai multe județe din țară, cât și 33 de concurenți din Austria, Germania, Franța, Israel, Republica Moldova, Ucraina și Ungaria. Cei mai mulți participanți (77) sunt din cluburile sportive de orientare clujene: A.C.S. Compass, C.S. TranSilva Cluj, C.S.O. Dudu Florești, Watch Out Cluj.

Concurenții se vor confrunta la 38 de categorii de vârstă, de la 10 ani și până la 85 de ani, pe traseele proiectate de organizatori, maeștri ai sportului de la C.S. TranSilva, Sándor si Klára Fey (medie și lungă distanță), respectiv Árpád Tőkés (ștafetă) și Tamás Bogya (sprint). 


Cel mai vârstnic concurent este Nicolae Tănase de la CS Otopeni, care va concura la categoria M85, capabil de performanțe sportive și la această vârstă. 

Prima zi de concurs începe cu proba poate cea mai palpitantă de ștafetă, în care echipele formate din 3 membri vor trebui să parcurgă trasee similare în pădurea Finișel. De vineri până duminică campionatele naționale continuă cu probele individuale la medie și lungă distanță în pădurea Stolna, Gilău Sud, respectiv ultima zi, proba de sprint va fi organizată în Florești în jurul Liceului Teoretic Dumitru Tăuțan.

În acest an C.S. TranSilva Cluj în colaborare cu Federația Română de Orientare, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj, Asociația Județeană de Orientare Cluj sunt organizatorii celor 4 etape ale campionatelor naționale, în cadrul celei de a 22-a ediții a Transylvania Open.


DATE TEHNICE

Dificultatea traseelor este adaptată la vârsta și gradul de pregătire al concurenților, care vor avea de parcurs trasee cu lungimi cuprinse între 0,85 km (pentru copii de 10 ani la sprint) și 10,2 km (pentru sportivii de elită la lungă distanță), dar vor fi trasee și pentru începători OPEN, OPEN Tehnic și Family (pot participa copii cu însoțitor adult).

Fiecare etapă v-a fi premiat separat cu titluri de campion national, iar rezultatul final la Transylvania Open se premiază prin însumarea timpilor de la cele trei etape individuale.

                                 

PROGRAMUL COMPETIȚIEI

Joi, 31 august, ora 11:30 - demonstrația schimb Ştafetă 
Joi, 31 august, ora 12 - start CN Ştafetă 

Vineri, 1 septembrie, ora 11 - start CN MD + Transylvania Open

Sâmbătă, 2 septembrie, ora 10 - start CN LD + Transylvania Open

Duminică, 3 septembrie, ora 10 - start CN Sprint + Transylvania Open

Zilnic după concurs - premiere Campionatele Naţionale
Duminică, 3 septembrie, ora 13 - premiere Transylvania Open

Despre locațiile etapelor și condițiile de participare, cei interesați pot afla mai multe pe adresele de web www.orienteering.ro sau pe www.transilva.ro.
Mulțumiri pentru datele furnizate dlui Vörös Alpár.


 

CITEȘTE ȘI:

3 zile „de foc” pentru Cupa Transylvania Open ediția 21, la orientare în alergare. 221 de concurenți, vezi câți vin din străinătate

Câștigătorii Cupei Transylvania Open – ediția 21, la orientare în alergare. Vezi câți clujeni au urcat pe podium? FOTO / VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter