Ministrul Educației Ligia Deca spune că, în privința burselor școlare, este nevoie de modificarea Legii învățământului preuniversitar. Pentru bursa de merit se are în vedere un prag de medie de 9.50, aceasta urmând să fie condiționată și de numărul de absențe, nu doar de nota la purtare.
Fermierii și transportatorii au blocat din nou municipiul Cluj-Napoca. În condițiile în care negocierile dintre reprezentanți și Guvern nu s-au încheiat cu un acord ferm, protestele continuă în marile orașe din țară.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, ar putea candida pentru un nou mandat la primărie. PNL îi vrea candidați pentru alegerile locale din 2024 pe primarii în funcție .
Comuna Florești va avea, în 2024, un buget record de 220 milioane de lei, din care 58% merge pe secțiunea de dezvoltare. Ce proiecte vor primi finanțare anul acesta?