Național

Viteza și indisciplina în trafic, printre principalele cauze ale accidentelor rutiere din România. Numărul șoferilor prinși cu viteză peste limită a crescut cu 21%, în ultimele zece luni.

Viteza şi indisciplina în trafic sunt principalele cauze care produc 40% dintre accidentele rutiere în România.

Viteza excesivă și indisciplina în trafic, cauze ale accicdentelor rutiere din România/Foto: IPJ Cluj Viteza excesivă și indisciplina în trafic, cauze ale accicdentelor rutiere din România/Foto: IPJ Cluj

 

 


Bulgaria şi România continuă să ocupe primele locuri în UE în funcţie de numărul deceselor cauzate de accidente rutiere, potrivit cifrelor publicate recent de Comisia Europeană.

 


Printre cele mai reprezentantive cauze ale numărului mare de accidente figurează viteza excesivă, dar și indisciplina în trafic, după cum arată analiza Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din România. 

„Avem două cauze care produc 39% dintre accidente. Vorbeam de educaţie - indisciplina pietonilor - şi viteza. Toate conduc la conducătorul auto şi acesta trebuie să fie disciplinat, atât coercitiv, cât şi preventiv, prin campanii, ca să conştientizeze rolul. Vorbeam de cele două cauze principale. Ca un exemplu, vedem că totul stă şi în puterea conducătorului auto, avem un exemplu pe A1, la km 71, pe Calea 2. În fiecare lună, din mai 2023 şi până în februarie, vedem că cel puţin 21% dintre conducători au depăşit limita maximă admisă, de 130 km/h. Dacă ne gândim la ce înseamnă accident la peste 130 km, înseamnă deces imediat”, potrivit reprezentanților CNAIR. 


Situația este la fel de gravă și în zona de vest a țării, unde peste 17% din conducătorii auto depăşesc lunar viteza maximă admisă pe autostradă. 

În mai bine de zece ani, parcul auto din România a crescut cu 84%.


„Avem în România nişte hotspoturi, nişte puncte negre, adică nişte sectoare de drumuri în care se produc mai multe accidente decât rata medie. Avem 267 (de accidente rutiere – n.r.) pe cele de pe drumuri naţionale”, conform CNAIR. 

În România se vor investi 617 milioane de euro, din bani europeni, în siguranţă pasivă, iluminat, separare căi, semnalizare, marcaje, digitalizare şi elemente de siguranţă, dar şi în scopul respectării legislaţiei de către conducătorii auto.


Tragedii pe șoselele din România

Peste 1.540 de persoane și-au pierdut viața anul trecut în accidente rutiere tragice produse pe drumurile din România, situație în care țara noastră se menține pe primele locuri într-un top negativ la nivel european în privința numărului de decese în accidente rutiere.

CITEȘTE ȘI: 
România nu mai e pe primul loc în UE la numărul de morți pe șosele. Rata mortalității rămâne, totuși, dublă față de media europeană.

Astfel, anul trecut, la nivel naţional, au fost înregistrate 4.525 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 1.545 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.535.

După cum arată datele oficiale, poate fi observată o reducere ușoară a numărului de decese în accidente rutiere, comparativ cu anul anterior, însă cu toate acestea numărul morților pe șosele rămâne unul îngrijorător. De altfel, peste 30% dintre accidente rutiere sunt produse de șoferii băuți, drogați și fără permis.

În 2023, aproximativ 20.400 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în Uniunea Europeană (UE), în uşoară scădere de 1% faţă de 2022, cele mai sigure drumuri fiind în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori) şi Danemarca (27/million), în timp ce Bulgaria (82/million) şi România (81/million) au raportat cele mai ridicate rate ale mortalităţii în 2023, aproape dublu faţă de media din UE (46).

Potrivit obiectivului european „Vision Zero” de apropiere de un nivel zero al deceselor cauzate de accidente rutiere până în 2050, valabil și în cazul vătămărilor grave, România trebuie să implementeze măsuri concrete în domeniul siguranței rutiere.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Tragedii pe șoselele din România. Peste 1.540 de morți și circa 3.550 de persoane rănite în accidente rutiere, anul trecut.

Ultimele Stiri
abonare newsletter