Educație

Cu cât cresc salariile profesorilor? Impactul bugetar al ordonanţei adoptate de Guvern este de peste două miliarde lei

Guvernul a adoptat, joi, o ordonanță de urgență pentru creșterea salariilor profesorilor. Cu cât cresc salariile cadrelor didactice?

Cu cât cres salariile profesorilor?/foto: FSLI România Facebook.com Cu cât cres salariile profesorilor?/foto: FSLI România Facebook.com

 

 


Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj ferm cadrelor didactice și a susținut necesitatea reluării orelor pentru a evita periclitarea examenelor naționale. Greva trebuie să înceteze, consideră șeful statului, în condițiile în care guvernanții au aprobat toate solicitările sindicaliștilor din educație. 

 


Ligia Deca, ministrul Educației a explicat, joi, în conferința de presă de la Palatul Victoria, după adoptarea ordonanței de urgență cu creșterea salarială de 1.000 de lei brut pentru profesori, care sunt creșterile salariale ale cadrelor didactice. 

Potrivit acesteia, impactul bugetar al măsurii adoptate de Guvern este de 2,16 miliarde de lei. 


„Creşterile salariale reprezintă măsura cu efect imediat, acel 1000 lei brut adăugat în baza salarială pentru cadrele didactice şi didactice auxiliare şi cei 400 lei brut pentru personalul nedidactic. (…).

CITEȘTE ȘI:

Guvernul a adoptat majorarea de 1000 de lei a venitului profesorilor și anunță încheierea negocierilor. Sindicatele din educație: Greva continuă!

De asemenea, a fost asumat prin acelaşi act normativ că aceste creşteri salariale pe noua grilă care pleacă de la salariul mediu brut vor fi etapizate în trei tranşe: 40% de la 1 ianuarie anul viitor, urmând ca celelalte două tranşee să fie egale pe următorii doi ani. O menţiune: impactul bugetar total pentru ordonanţa de urgenţă de astăzi este de aproximativ 2,16 miliarde lei”,  a declarat, joi, ministrul Educației, Ligia Deca


Un profesor debutant câștigă mai puțin decât un liftier de la Camera Deputaților.

Aceasta a oferit câteva exemple concrete în privința majorărilor venitului pentru un profesor debutant sau pentru cadrele didactice cu vechime. 


„Un profesor cu studii superioare debutant are acum fără niciun spor 2.376 lei net și ar ajunge, prin OUG adoptată, la 2.956 lei net.

Un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv, experiență între 5 și 10 ani, va primi de la salariul actual, fără niciun fel de spor, la 2.713 lei va primi 3.365 lei net.

Un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, cu peste 25 de ani vechime va trece de la 3.985 lei la 4.707 lei net.

Sporul de dirigenție se aplică la 70% din cadrele didactice, mulți au plata cu ora. Dacă e să vorbim pe venituri, e o altă discuție”, a explicat Deca. 

Ligia Deca, ministrul Educației, despre creșterile salariale din învățământ, aprobate prin OUG/Foto Guvernul României Facebook.com

Potrivit sindicatelor din învățământ, greva generală din Educaţie continuă, chiar dacă propunerea Guvernului privind creşterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic şi cu 400 de lei pentru personalul nedidactic din învăţământ a fost adoptată, joi, prin ordonanță de urgență de Guvern.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj categoric cadrelor didactice și a susținut necesitatea reluării orelor pentru a evita periclitarea examenelor naționale. Greva trebuie să înceteze, consideră șeful statului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Iohannis, mesaj categoric pentru profesori: „Sper să se înțeleagă bine că oamenii trebuie să revină, de marți, la școală. Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?”

Guvernul a adoptat majorarea de 1000 de lei a venitului profesorilor și anunță încheierea negocierilor. Sindicatele din educație: Greva continuă!

Un profesor debutant câștigă mai puțin decât un liftier de la Camera Deputaților. Angajații din Parlament, printre cele mai mari venituri plătite din bugetul de stat

abonare newsletter