monitorulcj.ro Menu

Pensionari la catedra

O parte dintre profesorii care nu vor sa paraseasca sistemul de invatamint chiar daca sint pensionari au primit o veste buna de la Inspectoratul Scolar. Ei vor mai putea predea cel putin inca un an. Dintre cele 42 de cereri depuse, doar 18 au primit avizul din partea Consiliului de Administratie al ISJ Sibiu. „Inspectorii de specialitate din cadrul acestui consiliu au respins celelalte cereri tinind cont de trei criterii foarte importante. Unul dintre acestea a fost lipsa orelor la specialitatea respectiva. Un alt aspect de care s-a tinut cont a fost faptul ca postul cu pricina era cu viabilitate de 4 plus, adica profesorul respectiv nefiind titular pe acel post, acesta a trebuit scos la concurs. Al treilea motiv, dar nu ultimul, ca importanta, pentru care restul de 24 de cereri au fost respinse, este restringerea de activitate", precizeaza Elena Gabos, inspector scolar general adjunct.In sprijinul performanteiProfesorii pensionari care vor ramine la catedra au gradul didactic I, performante de exceptie, sau sint „cazuri sociale". Printre ei se numara si profesori care predau in scolile de la tara, care duc, oricum, lipsa de profesori. Astfel de situatii sint la Alma, Dirlos, Agnita si satele din imprejurimi. Inspectoratul a dat derogari chiar si in Sibiu, la Colegiul National „Octavian Goga", Colegiul National „Samuel von Brukenthal". Aici a fost prelungita activitatea unor profesori de limbi moderne si limbile minoritatilor Caz specialISJ este obligat prin lege sa asigure post cadrelor didactice care, din cauza scaderii naturale a populatiei scolare, au ramas fara catedra. Un astfel de caz a fost la Scoala Generala Numarul 5 din Medias. „Acolo s-a aprobat continuarea activitatii pentru un profesor de matematica ce trebuia sa iasa la pensie, deoarece la nivelul municipiului Medias, sint doar doi profesori la aceasta disciplina", spune Elena Gabos.

comments powered by Disqus