monitorulcj.ro Menu

Cultura maghiara la Sibiu

„István a király" -  cap de afis la ARS HUNGARICA„Istv?n a kir?ly" va fi prezentat la Sibiu pe data de 23 august, la trei zile de la Ziua Sfintului Stefan al Ungariei, in distributia originalaSuperproductia „István a király" a adunat cel mai numeros public prezent vreodata la un spectacol cultural organizat in Transilvania. Se intimpla acest lucru acum patru ani, la Sumuleu Ciuc, in apropiere de Miercurea Ciuc unde peste 500.000 de spectatori au fost prezenti la concert. Acest spectacol grandios va fi prezentat si la Sibiu pe data de 23 august, la trei zile de la Ziua Sfintului Stefan al Ungariei. La Sibiu, opera se prezinta in distributia originala, cu Varga Miklós in rolul Regelui Stefan si Vikidál Gyula in rolul lui Koppány. „István a király" este o opera rock monumentala care prezinta, intr-o distributie de prestigiu, lupta dintre regele crestin Stefan, care dorea crestinizarea maghiarilor, si fratele sau pagin, Koppány. In regia superproductiei se folosesc mijloace de exprimare artistice conventionale, neconventionale, precum si un spectacol pirotehnic de exceptie. In distributie se regasesc peste 20 actori de la teatre de renume din Ungaria si Romania si peste 100 dansatori profesionisti de la ansambluri de dansuri maghiare din Transilvania.In perioada Saptaminii Maghiare Ars HUNGARICA, 19 - 26 august, vor fi organizate mai multe conferinte internationale si nationale, spectacole cultural artistice, concerte de muzica clasica, populara maghiara, usoara, gale de opera, recitaluri, expozitii, spectacole pentru copii, dansuri populare si clasice, prezentari de carte, intilniri literare si alte evenimente culturale. Unele dintre spatiile folosite pentru evenimente vor marca prin prezenta numeroasa a reprezentantilor si actelor culturale locurile respective pe intreaga saptamina. Astfel Parcul Petõfi Sándor de pe strada Alba Iulia va fi utilizat cu precadere pentru evenimente traditionale maghiare, evenimente pentru copii si tineret, va fi construita o iurta specific maghiara si se vor organiza prezentari din obiceiurile populare, tirg popular, mestesuguri inclusiv prezentari gastronomice.Oldies but goldies - 40 de ani de rock sibianDupa 40 de ani de activitate muzicala in Romania, in tari europene si peste ocean, Ricky Dandel revine in orasul sau natal cu un nou concert. Continuind lunga traditie de viata muzicala rock a sibienilor, pe care Ricky Dandel, Elvin Dandel si formatia Riff au imbogatit-o permanent, concertul maraton „Hermannstadt Rock - Ricky Dandel si invitatii sai din Europa" este gindit ca o punte culturala intre muzicienii de rock din Sibiu si alte orase din Europa. Timp de patru ore veti asculta melodii de referinta din cele patru decenii de activitate ale muzicianului si piese ce apartin stilurilor diferite abordate in cariera sa. Vor sustine recitaluri: compozitorul si interpretul Elvin Dandel, grupul rock Sonic Season din Luxemburg si grupul Riff din Sibiu. Show-ul cuprinde doua parti, prima fiind realizata impreuna cu Filarmonica de Stat din Sibiu in maniera rock sinfonic. Cea de-a doua parte va oferi un show dinamic de muzica rock, subliniat de o gama variata de efecte vizuale. Evenimentul de simbata din Piata Mare va fi primul concert din cadrul unui proiect mai amplu ce include concerte in Luxemburg, München si orasul Landshut. Romania Povestilor AlbastreDoua figuri simbolice ale culturii romane, Iulia si B. P. Hasdeu, vor fi reinvocate saptamina viitoare la Sibiu, intr-un  spectacol de o modernitate manifesta ce reuneste muzicieni, artisti de teatru, dansatori, coregrafi, scenografi si artisti video de prestigiu. Scenariul spectacolului se construieste la intersectia dintre poezie si notatia stiintifica, basme si teorii climatologice ori lingvistice, aforisme si procese verbale ale unor experiente vizind orizontul supranormal, reunind texte ale Iuliei si B. P. Hasdeu. Contrastele literare corespund complexitatii unui spectacol Cross-Media: muzica originala de ultima ora interpretata live, coregrafie, teatru si proiectii video. Astfel, imaginarul literar romanesc al secolului al XIX-lea este revizitat la puterea expresiva a modalitatilor artistice contemporane, intr-un mixtura de genuri literare si spectaculare. Tema centrala a spectacolului - proiectia unei Romanii idealizate in expresia individualitatii si libertatii umane - parcurge itinerariul stilistic de la clasicismul pastoral la romantism, pina la tehnologiile de avangarda. Intr-o epoca a spectacolului obsedata de demistificari, de parodie, de cinism si de gagul populist, un dram de idealitate nu strica la un nou inceput romanesc de drum european.Female Study & HermafroditeIn data de 26 august, teatrul „Radu Stanca" din Sibiu va gazdui un spectacol inedit, o corpo-vizualizare a celor mai fascinante modelaje umane, asumate perfect de o coregrafa care concepe treceri de la contorsionare la nemiscare, de la pozitii chircite la spagat, de la realism la poetic cu o abilitate acrobatica desavirsita. Performance-urile sint studii antropologice ale nuditatii care esentializeaza originile miscarii. In viziunea artistilor, corpul e un poem postmodern. Acesta este unul dintre cele 19 spectacole de dans contemporan din cadrul Festivalului Sibiu Dans 2007 ce se va desfasura la Sibiu in perioada 17 - 31 august. Pe linga acestea, 8 seri de filme, 2 ateliere de dans si o masa rotunda internationala, desfasurate in diferite locatii din Sibiu, vor dezbate aceeasi tema: corpul. Peste 50 de artisti, dansatori si coregrafi, din Austria, Belgia, Elvetia, Estonia, Franta, Grecia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Statele Unite ale Americii si Romania, vor pune Capitala Culturala in miscare.

comments powered by Disqus